Aflați de ce s-a desprins „biserica” catolică de Adevărata Biserică și care sunt principalele erezii, inventate, spre a justifica ruperea de Biserica primară a lui Hristos.
Diferențele dintre catolicism și Ortodoxie
Se spune că între romano-catolicism şi Ortodoxie ar exista diferenţe minore. Care sunt aceste diferenţe?
Răspuns: Diferenţele nu sunt minore. Papistaşii au născocit multe erezii, dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele:
- Filioque. Ei spun că Duhul Sfânt purcede „de la Tatăl şi de la Fiul”, nu doar de la Tatăl.
- Graţia creată. Ei consideră că harul este creat. Noi ştim de la Sfinţii Părinţi că harul este necreat.
- Teoria satisfacţiei substitutive. Ei reduc iconomia mântuirii la o simplă satisfacere, prin jertfa lui Hristos, a onoarei lezate a Tatălui.
- Supremaţia papală. Papa este considerat de ei capul Bisericii, locţiitorul lui Hristos pe pământ.
- Infailibilitatea papală. Ei spun că papa nu poate greşi în cele referitoare la credinţă.
- Purgatoriul. Ei cred că între iad şi Rai ar fi un loc unde stă sufletul un timp şi se purifică prin foc. Ei mai cred că papa poate scoate sufletele din purgatoriu.
- Imaculata concepţie. Ei consideră că Maica Domnului s-ar fi născut fără păcatul strămoşesc, în chip suprafiresc.
- Darul supraadăugat. Ei spun că în urma căderii, firea lui Adam nu s-a vătămat, ci a pierdut doar un har supraadăugat.
- Indulgenţele papale. S-a considerat că dezlegarea de orice păcat se poate realiza în schimbul unei sume de bani.
- Meritele prisositoare. Ei consideră că există merite prisositoare, detaşabile de persoană, care se depun în tezaurul meritelor prisositoare aflat la dispoziţia papei; acesta poate să le ia şi să le dea altei persoane.
Mai sunt şi alte rătăciri ale papistaşilor: botezul prin stropire, folosirea azimei la împărtăşanie, lipsa epiclezei.
Sunt grave aceste concepţii ale papistaşilor?
Răspuns: Da. Sunt foarte grave. Ele sunt erezii, adică blasfemii împotriva Sfântului Duh, deoarece contrazic învăţătura pe care am primit-o de la Dumnezeu prin Sfânta Scriptură şi prin Sfinţii Părinţi.
Filioque. Papistaşii spun că Duhul Sfânt purcede „de la Tatăl şi de la Fiul”, nu doar de la Tatăl. Ei introduc astfel două principii (cauze) în Sfânta Treime, împotriva Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.
Graţia creată. Această erezie a fost combătută de Sfântul Ierarh Grigorie Palamas. Dacă harul ar fi creat, Sfinţii nu s-ar îndumnezei mai presus de fire. Dacă Dumnezeu ar crea în Sfinţi sfinţenia, ce nevoie mai era de Hristos? [1] Dacă energia dumnezeiască ar fi din rândul zidirilor, înseamnă că a existat un moment când Dumnezeu nu avea această energie. Însă energia Sa este veşnică. [2]
Teoria satisfacţiei substitutive. Ei reduc iconomia mântuirii la o simplă satisfacere, prin jertfa lui Hristos, a onoarei lezate a Tatălui. Consideră că Adam L-a jignit pe Dumnezeu, iar Hristos a plătit pentru această jignire. Aceasta este o concepţie de tip juridic. Ei nu pun accent pe restaurarea firii omeneşti prin Întruparea, Jertfa şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Papa ia locul lui Hristos
Supremaţia papală. Papistaşii consideră că papa este capul Bisericii. Dar noi ştim că Domnul Hristos este Capul Bisericii. Papistaşii au născocit un cap nou, înjosind astfel Capul unic şi real al Bisericii, pe Hristos. Cauza tuturor falsurilor papistăşeşti este trufia şi recunoaşterea papei drept capul efectiv al Bisericii şi încă unul infailibil. De aici vine tot caracterul opresiv al bisericii apusene (papale). [3]
Infailibilitatea papală. Despre aceasta, Sfântul Ioan din Kronstadt spune că „marea greşeală constă tocmai în dogma infailibilităţii, fiindcă papa este un om păcătos şi nemernic, dacă el crede despre sine că este infailibil. Să ne gândim câte erori colosale, fatale pentru sufletele omeneşti a născocit biserica catolică papală, în dogme, în rituri, în dreptul canonic, în slujbele dumnezeieşti, în relaţiile ostile dintre catolici şi ortodocşi, în ponegririle şi calomniile la adresa Bisericii Ortodoxe, în injuriile aduse Bisericii Ortodoxe şi creştinilor ortodocşi! Şi de toate vinovat este papa, pasă-mi-te infailibil şi doctrina iezuiţilor lui, duhul falsităţii şi duplicităţii lor.”[4]
Alte erezii ale Papismului
Purgatoriul. Ei spun că între iad şi Rai ar fi un loc unde stă sufletul un timp şi se purifică prin foc. Aceasta este o curăţire impersonală, automată. Ei mai consideră că papa poate scoate sufletele din purgatoriu. Au nevoie de această dogmă pentru a da mai multă putere papei.
Imaculata concepţie. Sfântul Ierarh Ioan Maximovici arată că prin această rătăcire, papistaşii tăgăduiesc toate virtuţile Maicii Domnului, aceştia considerând că Dumnezeu a păzit-o de tot păcatul, fără contribuţia ei.[5]
Darul supraadăugat. Papistaşii spun că în urma căderii, firea lui Adam nu s-a vătămat, ci a pierdut doar un har supraadăugat. Ei nu au o înţelegere fiinţială a căderii, ci una juridică. În plus, dacă firea omenească nu ar fi vătămată, asceza ar fi inutilă.
Indulgenţele papale. Ei consideră că dezlegarea de orice păcat se poate realiza în schimbul unei sume de bani. Această învăţătură trădează tot o înţelegere juridică a mântuirii. Ea este născocită pentru a creşte puterea şi autoritatea papei.
Meritele prisositoare. Ei consideră că există merite prisositoare, detaşabile de persoană, care se depun în tezaurul meritelor prisositoare aflat la dispoziţia papei; acesta poate să le ia şi să le dea altei persoane. Este contrazisă astfel învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi.
Invenția unor dogme noi
„Papii romani timp de o mie de ani şi ceva au lucrat în folosul mândriei lor şi al minciunii, nu al lui Hristos, nu al Bisericii Lui, născocind o mulţime de învăţături false – despre primatul papal în biserică, despre infailibilitatea papală, despre azime la Liturghie, despre împărtăşirea numai cu Trupul, nu şi cu Sângele lui Hristos, despre purgatoriu şi altele; au îngrămădit atâtea dogme noi, nemaiauzite, încât este cu neputinţă ca cineva să se mântuiască, dar ei cred că este cu putinţă – pentru cel ce mărturiseşte credinţa catolică şi minciuna catolică o socoteşte adevăr.”[6]
Am învăţat că Sfânta Tradiţie Ortodoxă are un caracter dinamic. De ce nu se admit atunci dogme noi?
Răspuns: Revelaţia (Descoperirea) dumnezeiască se păstrează în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Amândouă sunt de la Dumnezeu, iar Dumnezeu nu Se contrazice pe Sine. Dogmele noi nu pot contrazice dogmele stabilite mai înainte. Sfântul Duh a grăit prin Sfinţii Părinţi la Sfintele Sinoade, îmbogăţind Ortodoxia cu dogme. La aceasta se referă caracterul dinamic al Sfintei Tradiţii nu la adăugarea unor dogme eretice născocite de oameni.
[1] cf. Sfântul Grigorie Palamas, Despre împărtăşirea dumnezeiască şi îndumnezeitoare, 3, Filocalia 7, EIBMBOR, Bucureşti, 1977.
[2] cf. Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palamas Arhiepiscopul Thessalonicului, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumeniţa, p. 162.
[3] cf. Sfântul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pământ, p. 77, p. 83.
[4] ibidem, p. 70.
[5] cf. Sfântul Ioan Maximovici, Cinstirea Maicii Domnului în Tradiţia ortodoxă, Ed. Icos, 2000.
[6] Ne vorbeşte Sfântul Ioan de Kronstadt. Ultimul Jurnal mai-noiembrie 1908, Ed. Egumeniţa, p. 53.
IOAN VLĂDUCĂ
Extras din Revista Atitudini Nr. 7 via http://atitudini.com.
