Este păcat ca, după Bobotează, să folosim apa în scopuri casnice?

În fiecare an, de sărbătoarea Botezului Domnului, la finalul Sfintei Liturghii se săvârșește Sfințirea cea Mare a apei sau Aghiasma Mare.

Conform rânduielii din Minei, această slujbă poate fi săvârșită de trei ori: la sfârșitul Sfintei Liturghii din ajunul sărbătorii Bobotezei, după terminarea slujbei Utreniei și după săvârșirea Sfintei Liturghii din ziua praznicului Epifaniei.

După tradiție, timp de opt zile, credincioşii pot lua Aghiasma Mare dimineaţa, pe nemâncate, după ce s-au închinat, şi pot stropi cu ea casa, țarina – pentru buna rodire, animalele din gospodărie și fântânile.

Există, de asemenea, în popor, și tradiția conform căreia nu trebuie să folosim apă pentru a spăla și a ne spăla în această perioadă, având în vedere că „firea apelor se schimbă”, după cum citim în stihirile din cadrul slujbei și că, mai demult, slujba se făcea la marginea râurilor sau a lacurilor, aşa cum se mai întâmplă şi astăzi în unele locuri.

Sigur că, în această perioadă credincioșii trebuie să aibă o cuviință aparte, însă e bine să conștientizăm că slujba, săvârșindu-se în curtea Bisericii, nu sfințește apa din mări sau pâraie, ci doar cea asupra căreia se oficiază slujba propriu-zisă. Nici la Sfânta Liturghie, spre exemplu, Harul lui Dumnezeu nu se pogoară asupra pâinii și a vinului din Biserică, ci doar asupra celor care sunt aduse de la Proscomidiar pe Sfânta Masă, pentru a fi prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.

Astfel, putem folosi apa în scopuri casnice începând cu ziua de 8 ianuarie, adică după Botezul Domnului şi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Cătălin Acasandrei

Sursa: http://doxologia.ro

Previous Post

Înmulţirea nevoilor

Next Post

Am văzut iubirea lăcrimând și am întrebat-o…

Related Posts
Total
0
Share