Este permisă sau nu intimitatea conjugală în timpul postului?

În perioada posturilor, deseori apare întrebarea: „Este permisă sau nu intimitatea conjugală în timpul postului?” „Care este poziția Bisericii cu privire la această problemă?”

Răspuns:

Atât cei care susțin, cât și cei care se opun intimității conjugale în timpul postului citează de obicei acel pasaj din capitolul al șaptelea al Epistolei Întâia către Corinteni, în care Apostolul Pavel îi sfătuieşte pe cei căsătoriți să nu se îndepărteze unul de altul, decât cu acordul comun și pe o perioadă limitată de timp, pentru îndeletnicirea cu postul şi cu rugăciunea.

Se pare că cel mai interesant și autoritar comentariu la acest pasaj a fost oferit de Sfântul Ioan Gură de Aur: „Bărbatul să-i acorde soției sale bunăvoința cuvenită; și tot așa și soția față de soț”.

Ce înseamnă „bunăvoință cuvenită”?

Soția nu are putere asupra propriului trup, ci este atât roaba, cât și stăpâna soțului ei. “Așadar, cine neglijează această slujbă cuvenită soților, Îl jignește pe Dumnezeu. Pentru că niciunul [dintre soți] nu are putere asupra lui însuși, ci sunt robii unul altuia.”

Şi Apostolul spune asta, căci soția nu trebuie să se abțină împotriva voinței soțului ei, nici soțul nu trebuie să se abțină împotriva voinței soției sale. De ce? Pentru că dintr-o astfel de abținere rezultă un mare rău: adulter, curvie, ceartă și tulburări în casă(…).

Mai întâi de toate, trebuie de accentuat că ideea precum că relațiile intime între soți, fie ele și în timpul zilelor de post, ar fi ceva necurat, ceva ce nu poate fi combinat cu rugăciunea și apropierea de Dumnezeu, este greșită și nu are nicio bază în Evanghelie. Tocmai împotriva unor astfel de idei a și scris Apostolul Pavel sfatul său din Epistola Întâia către Corinteni.

Continuându-și comentariul, Sfântul Ioan Gură de Aur atacă și el această părere eronată: „Știu că multora [dintre soți] le este rușine și numesc aceasta lipsă de cumpătare și neînfrânare. Ce fel de rușine este aceasta? De ce să roșești de ceva curat? Rușine să le fie celor ce se duc la femei desfrânate”.

Prin urmare, relațiile intime între soți nu pot împiedica și nici nu pot întina rugăciunea. Atât doar că în abținerea de ele rugăciunea este mai perfectă. Actul conjugal doar distrage atenția de la aceasta, însă nu produce pângărire. Căsătoria îi ajută pe oameni să rămână „în sfințenie și integritate (puritate)”, afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur. Există însă momente când oamenii trebuie să se concentreze asupra rugăciunii și apoi (exclusiv prin consimțământ reciproc) se pot abține de la relațiile conjugale pentru o perioadă limitată de timp. Dar, la general, atât dragostea, cât și bucuria reciprocă (inclusiv plăcerea fizică) sunt naturale și binecuvântate de Dumnezeu.

Nicio lege bisericească nu interzice soților să se bucure unul de altul. Doar ereticii vorbeau despre impuritatea oricărui act intim, inclusiv cel conjugal. De fapt, Biserica a condamnat în mod direct aceste păreri eretice, considerând abstinența rezultată din disprețul față de căsătorie drept motiv de anatemă (Canonul 14 al Sinodului de la Gangra, Canonul 51 al Sfinților Apostoli).

În concluzie putem afirma următoarele:

Dumnezeu a creat bărbatul și femeia unul pentru celălalt și i-a binecuvântat să locuiască împreună în unitatea iubirii. Postul și rugăciunea au fost date pentru a-i ajuta pe soți, nu pentru a submina iubirea și unitatea dintre ei. La fel și Canoanele, au fost date nu atât pentru a interzice sau a pedepsi, cât pentru a păstra, proteja și prețui fiecare soț (atât bărbat, cât și femeie), contribuind la păstrarea acelui mare dar dat oamenilor de Dumnezeu – unirea în dragoste.

Sursa: Preotul Ioan Burdin (traducerea noastră) – preluare.