Dragul meu Părinte Alexandru, nu aveți cum să mă țineți minte. Am fost la dumneavoastră în pandemie. Era luna aprilie, atunci când Bisericile fuseseră închise. V-am povestit necazul meu și dumneavoastră mi-aţi citit câteva rugăciuni, m-ați îmbărbătat și ați spus că într-o zi o sa vă scriu că totul a revenit la normal. Acea zi a sosit.
După câteva săptămâni de la discuția noastră eu am intrat în comă profundă timp de 3 luni de zile, într-un spital din străinătate. Boala mea era mult prea agresivă, iar puterile mele insuficente. Cu doar câteva zile înainte de a intra în comă, am ajuns la Iași, la Cuvioasa Parascheva. Era pustiu, lumea încă se temea de covid, rândurile de altădată de la Cuvioasa Parascheva erau acum doar o amintire frumoasă. Aproape simțeai că vine sfârşitul lumii. Doamne, ce amintiri. Îmi aduc aminte că am ajuns la baldachin și un părinte ștergea permanent sticla, iar noi eram sfătuiți să nu sărutăm veşmântul Sfintei. Bineînțeles că nu m-am conformat și am așezat capul acolo preț de câteva secunde. Da, am simțit căldura care provine din Trupul acela mortificat, blamat, transformat, mai ales în zilele de prăznuire a Sfintei, într-un soi de știre proastă, de glume care nu fac altceva decât să demonstreze fără echivoc faptul că Sfinții suferă de două ori, o dată în viață și încă o dată după moarte. Și cum am așezat eu capul acolo, am spus doar atât: orice s-ar întâmpla, rămâi lângă mine până la final.
La câteva zile am intrat în comă, asta după ce deja plecasem spre clinica unde trebuia să urmez tratamentul. Cancer cu leziuni la creier, inoperabil, practic tratamentul îți garanta o moarte lentă, o prelungire a agoniei.
După ce am căzut în comă singurul lucru pe care mi-l amintesc este un vis în care mi-a apărut o tânără îmbrăcată în veșmânt de maică. A venit lângă mine, mi-a zâmbit și apoi si-a așezat mâna peste capul meu. O căldură m-a învăluit și apoi am deschis ochii în spital.
Doctorii au dorit în câteva rânduri să mă deconecteze de la aparate, însă am avut niște părinți încăpățanați care au făcut tot ce au putut să amâne deznodământul. Le mulțumesc infinit pentru asta. Au urmat numeroase controale, CT-uri, tomografe, practic tumora se evaporase din creier.
Era ceva nemaivăzut de respectivii medici. Practic cineva a venit și a aspirat pur și simplu tot ce crescuse acolo peste noapte. Eu știu cine a fost. Puţini vor crede povestea mea. Dacă o să decideți să o postați, cel mai probabil veți fi acuzat de minciună, basme. Eu cred că Sfânta Parascheva este un prieten apropiat de Dumnezeu. Pentru mine a însemnat și înseamnă a doua mamă. Vă mulțumesc, părinte, rugăciunea Bisericii pentru cei bolnavi chiar contează. Vă îmbrățișez!
Sursa: Facebook – Părintele Alexandru Lungu.
