„Eu sunt Adevărul…”

Taina adevărului nu constă în lucruri, în idei, în simboluri, ci în Persoană, şi aceasta este Persoana teantropică a Domnului nostru Iisus Hristos: „Eu sunt Adevărul”, Adevăr deplin, nicicând micşorat, nicicând modificat, totdeauna unul, în deplinătate desăvârşită, totdeauna unul, şi ieri şi azi şi în vecii vecilor. Adevăr mereu ne­schimbat, neschimbat de vremuri, mereu infinit, mereu nemuritor, nemuritor chiar şi în cei muri­tori. Multe şi diferite alte adevăruri izvorăsc din acesta, ca razele din soare, şi prin urmare sunt şi acestea nemuritoare şi veşnice. Toate adevărurile dogmatice în realitate constau într-un singur ade­văr: Iisus Hristos cel teantropic. Toate conduc la Acesta…

Veşnicele adevăruri dogmatice nu sunt nici termeni abstracţi, nici rezultatul cugetelor, nici ipoteze logice, ci evenimente şi trăiri reale, deoarece au apărut, au fost descoperite, au fost auzite, s-au petrecut în spaţiu şi timp între noi, oamenii. De exemplu, dogma despre Sfânta Treime este * un adevăr veşnic, arătat clar în lume prin intermediul multor apariţii, teofanii, fapte şi ex­perienţe din Vechiul şi Noul Testament.

Dogma despre teantropicul Hristos se bazea­ză pe realitatea istorică a lui Iisus din Nazaret, iar dogma învierii se bazează pe evenimentul învierii lui Hristos. Ceea ce e valabil pentru acestea e va­labil pentru toate dogmele, fiindcă toate – de la prima şi până la ultima – se bazează pe realitatea istorică văzută şi neîndoielnică. Dacă omul cerce­tează fără părtinire sensul şi conţinutul dogme­lor Noului Testament, va constata că toate sunt evenimente dumnezeieşti şi teantropice, aflate în hotarele spaţiului şi timpului. E posibil ca oame­nii să nu înţeleagă aceste lucruri, dar nu e posibil să se îndoiască de ele. Într-adevăr, cei ce se luptă cu Dumnezeu tăgăduiesc chiar şi evenimentele, chiar dacă le văd cu ochii lor. Un exemplu clasic pentru asta sunt fariseii amintiţi în Evanghelie, ca model al tuturor fariseilor din toate vremuri­le. Tăgăduiesc evenimentele doar pentru că sunt evenimente, pentru că vor ca acestea să nu fie eve­nimente şi încearcă prin toate puterile să le trans­forme în ipoteze, în închipuiri, în legende.

Dogmatica este ca un fel de mozaic. Rânduieşte adevărurile dogmatice veşnice în funcţie de însuşirile lor, le armonizează după lumina pe care o degajă, încât în felul acesta să alcătuiască Persoana lui Hristos în mozaicul adevărurilor veşnice, Persoana Creatorului în­tregii revelaţii din Vechiul şi Noul Testament. Adevărurile dogmatice sunt întru toate dumne­zeieşti, nemărginite, infinite şi veşnice, deoarece provin de la nemărginitul, infinitul şi veşnicul Dumnezeu.

Oamenii nu au în ei puterea şi tăria să fă­urească adevăruri veşnice şi infinite; le primesc gata făcute de la Dumnezeu. Creativitatea lor constă, din acest punct de vedere în următoarele: să accepte veşnicele adevăruri dogmatice despre credinţă şi despre asceza evanghelică harică, şi să le aplice în viaţa lor, în gândurile lor, în simţuri­le lor. Şi în felul acesta să izbutească sfinţenia şi desăvârşirea. Din punctul acesta de vedere sfinţii sunt trăitorii în trup ai veşnicilor adevăruri dog­matice şi prin aceasta propovăduitori şi mărturi­sitori ai lor.

Belgrad, 1932, Ieromonahul Iustin Popovici