Preot Ioan Istrati
Europa e suferindă. Nu și-a vindecat rănile. O doare. E plină de amintirile superbiei imperiale, de frustrări egotice, de complexe de superioritate sau inferioritate, de prejudecăți istorice.
De pildă, un fost imperiu grandios cocoțat pe aproape jumate de continent, cu o capitală a luminilor, sugând sângele întregului orient european, Imperiul austro-ungar, s-a văzut după Marele Război, după emanciparea națiunilor, o biată gubernie muntoasă, de mărimea Banatului. Oamenii n-au mai stat la coadă la cozonacul terezian, n-au mai înghițit cizma habsburgică. De aici ura sălbatică pe noile state cu popoare vechi. O poți vedea în rasismul lucrătorului de la stația de benzină, în rânjetul vameșului sfertodoct care te pune să dai jos tot din mașină, în răceala de ski a menajerei, în încruntarea tarabagiului de la Weihnachtsmarkt, în tonul ridicat al preotului catolic vienez cu care vorbești.
Europa e rănită. Și fără Hristos, e cea mai vrednică de plâns curtezană pe la mesele istoriei.
