A CREA ALĂTURI DE DUMNEZEU
De cele mai multe ori, ne este foarte greu să vorbim despre noi, despre experiențele noastre și credem că prezența noastră, felul nostru de a fi, pot să reflecte partea noastră interioară cu care vrem să ieșim în lumina celorlalți sau care să ne facă să fim oameni purtători de lumină. Aș vrea să ne spui câteva lucruri despre tine, să faci o scurtă prezentare. Știu că ești un om vesel, frumos la suflet și transmiți de la prima întâlnire foarte multă bucurie. Când întâlnești un tânăr obișnuit al zilelor noastre, primul gând pe care îl ai este că poți să-l încadrezi în cuvântul acesta: „viață”. El vrea să-și trăiască viața, poartă viața în el, vrea să dăruiască, să fie creativ, să însuflețească totul în jurul lui…
Sunt o minune pe acest pământ, ca fiecare dintre noi. Sunt un suflet pe care Dumnezeu l-a lăsat aici cu o misiune, aceea de a fi iubit și de a iubi. Mi s-au dat câteva căi prin care să exprim această dragoste. Am trecut prin durere și frică ca să experimentez ce înseamnă să iubești și să trăiești prin bucuria celor din jurul tău și bucuria ta să fie bucuria celorlalți și viceversa. Am studiat Artele, pictura, la liceu. Apoi, drumul m-a purtat către la a da viață, a crea alături de Dumnezeu un drum pentru un nou suflet: băiețelul meu. Apoi, am studiat Relații internaționale și studii europene, o altă cale de a cunoaște mărețiile și minunile acestei vieți. După aceea, prin intermediul modelling-ului am avut posibilitatea să călătoresc, să cunosc oameni, să-mi dau seama că dragostea este o putere universală care îi unește pe toți și că este limbajul pe care toți îl vorbim. Puțini alegem să o împlinim, iar limbajul este cel care ne face să ne înțelegem între noi și să existăm pe acest pământ. Este singura cale către Dumnezeu și către semenii noștri și bineînțeles, către noi. Așadar, sunt recunoscătoare pentru călătoriile mele, pentru faptul că mi s-a oferit oportunitatea de a cunoaște varii domenii și medii, cu diverși oameni care m-au învățat multe lucruri despre mine și mi-au arătat unde trebuie să muncesc, unde să-mi deschid inima mai mult și să dau fără să aștept nimic în schimb. Apoi, am studiat un an, Teologia, la Artă sacră, vrând să mă întorc către artă și să dau celor din jurul meu, bucurie și dragoste prin creativitate plastică.
Apoi, sunt sămânța dragostei pe care Dumnezeu a pus-o în fiecare dintre noi. Și cred că asta contează cel mai mult ca prin durerile și lecțiile vieții să ajungi la această esență. Bineînțeles că o pierzi uneori și din egoism nu realizezi că te-ai separat de semenii tăi, dar cred că tot ceea ce ni se întâmplă în viață este ca să ne ducă acolo, la cunoașterea de sine care ne pune într-o legătură autentică cu Dumnezeu și cu cel de lângă noi.
„AM CĂUTAT ATENȚIA PE CARE EU O ASEMĂNAM CU DRAGOSTEA, ÎN MODELLING”
Știu că provii dintr-o familie credincioasă. Aș vrea să îmi spui despre familia ta și despre drumul tău spre a fi fotomodel și, cumva, să creionezi năzuințele unui copil, ale unui tânăr talentat care merge totuși spre o lume a modei, nu neapărat a prezentării de haine, de stil, ci către o lume care conține foarte multe lucruri, și frumos, și suferință, lucruri care provoacă schimbări majore în viața lui, schimbări și negative, poate și crize. Aș vrea să îmi pui în cuvinte câteva lucruri despre calea aceasta.
Sunt Eva Maria și am 29 de ani. M-am născut într-o familie religioasă, care Îl punea pe primul loc pe Dumnezeu, o familie care L-a înțeles pe Dumnezeu la un anumit nivel, dar care, însă, impunându-L, făcând o obligație din a avea un rit religios și fiind ancorată numai în reguli, m-a făcut pe mine, ca și copil, să mă revolt împotriva lui Dumnezeu și să nu vreau să onorez binele. La fel ca o mâncare foarte bună, dar mâncată în fiecare zi în mod forțat, ajungi să nu-ți mai placă și să o respingi, chiar dacă este foarte bună și îți face foarte bine. Și atunci, pentru că Dumnezeu se afla în familia noastră doar în gură și nu în suflet și am observat în jurul meu oameni care cred în Dumnezeu, vorbesc despre El, dar prezența Lui nu se simte în inima lor, atunci tinzi să respingi, să crezi că Dumnezeu nu este în Biserică sau Dumnezeu nu este în gura credincioșilor. Uneori, Îl simți pe Dumnezeu în oameni care nu au nicio treabă cu Biserica, dar au dragoste, pentru că Dumnezeu înseamnă dragoste. Și, nesimțind acest lucru, am căutat această atenție pe care eu o asociam cu dragostea, în multe medii și, bineînțeles ca un copil care nu a avut o educație emoțională, nu a primit dragoste sau a primit dragoste, dar în felul care au înțeles-o părinții în acel moment, atunci căutările mele m-au dus pe căi greșite, pe care până la urmă, Dumnezeu le-a transformat în căi folositoare.
Am căutat atenția pe care eu o asemănam cu dragostea, în modelling. Am vrut să fiu în centrul atenției, să fiu plăcută, să fiu iubită și atunci am vrut să fac tot posibilul ca să fiu plăcută de oameni, chiar dacă aceasta însemna să renunț total la ceea ce eram eu sau să fac compromisuri față de mine, să mă comport cum nu eram eu. Practic, am devenit o dorință a celorlalți. Deveneam ceea ce ceilalți voiau să fiu. Nu eram eu ceea ce simțeam că sunt. Și atunci m-am lovit de foarte multă suferință, pentru că era o contradicție între inima mea, ceea ce voia ea și între cum mă manifestam eu în lume pe plan material și cum m-am deconectat de sufletul meu, doar ca să fiu un produs. Bineînțeles că mi-a deschis multe uși cariera de modelling. Am avut parte de toate aceste străluciri ale vieții lumești: haine, make-up, roluri frumoase în reclame, reviste, apariții pe podiumuri, călătorii în străinătate, tot ce înseamnă această viață glamuroasă. Am avut parte de tot ce mi-am dorit, ca să îmi dau seama că nu-mi umple golul acela care putea fi umplut cu o dragoste adevărată și autentică și mai mult decât atât, cu conștientizarea că asta este calea. Și atunci poate nu mă conectam conștient cu oamenii la inimă și ne conectam doar pe interese egoiste și de aceea cred că golul acesta se adâncea și mă afundam din ce în ce mai tare într-o prăpastie și nu știam cum să ies, cum să găsesc alinare sau mângâiere. Cu cât realizam mai mult pe plan profesional, cu atât această goliciune se adâncea și cu cât încercam să o acopăr mai mult, cu atât parcă devenea mai tare glasul și încerca să strige după ajutor, că nu e bine încotro mă uit, că ar trebui să mă uit în interior, nu în exterior, că acolo sunt răspunsurile.
REVELAȚIA
Dumnezeu mi S-a revelat în mai multe momente. Am avut mai multe chemări pe care nu le-am onorat sau pe care le-am onorat destul de superficial, însă, cel mai clar auzeam vocea din interiorul inimii mele, în momentele în care simțeam că tot ceea ce credeam că există și tot ceea ce mă bazam, se năruia. Și în momentul în care îmi dădeam seama că tot ceea ce mă înconjoară este o iluzie sau că este construit pe baze superficiale ori materiale, când aceste lucruri se năruiau, atunci ceva în interiorul meu striga: ,,Uită-te sus!”, sau ,,Uită-te în inima ta și acolo vei găsi răspunsul”.
Cea mai puternică chemare a fost când aveam 26 de ani și efectiv mă simțeam atât de jos, în sensul în care mă simțeam că sunt un om care și-a ratat viața, că sunt un om care i-a făcut pe cei din jurul lui să sufere și că nu am făcut nimic bun și mă aflam și la o răscruce de drumuri în care trebuia să iau niște decizii care aveau să-mi schimbe viața. Din disperarea, din incertitudinea, frica și întunericul în care mă aflam, Dumnezeu Și-a făcut milă cu mine și printr-o revelație foarte puternică, pe care nu o pot descrie în cuvinte, mi-a spus că dacă vreau să găsesc lumina și calea să mă uit în Ortodoxie. N-am găsit-o la preoți, n-am găsit-o la oamenii care o propovăduiesc, am găsit-o în interiorul meu, și de aceea și după atâția ani, deși am avut un drum de ,,du-te-vino”, încă cred că dragostea absolută a fost arătată de către Hristos prin jertfa de Sine. Adică ce dragoste mai profundă și mai adevărată poate să fie, decât a unui Om, în primul rând care se dă pe Sine pentru binele celorlalți și care alege să-și exprime dragostea în acest fel, într-un mod radical: prin a se dărui pe sine? Și atunci, am înțeles că nimic din toate regulile și toate normele, nu o să mă aducă mai aproape de Dumnezeu decât deschiderea inimii către El și către aproapele. Aceasta se comunică într-un fel foarte diferit, pentru fiecare este atât de diferit și atât de unic. Și chiar dacă avem căutări exterioare, întotdeauna când simțim că ceva nu se leagă sau că batem pasul pe loc sau că ne-am împotmolit, să vorbim acolo din inimă și să ne uităm către El cu inimă deschisă, să cerem ajutorul că mereu ni-l va arăta și în cele mai neașteptate momente și în cele mai neobișnuite feluri. Pentru toți, El este diferit, vorbește fiecăruia după limba lui și aceasta este fantastic. Mie mi-a vorbit pe o limbă pe care cumva o cunoșteam, dar total neașteptată. ,,Caută și vei afla, bate și ți se va deschide, cere și ți se va da”. Toate acestea ți se întâmplă, atunci când ceri. De fiecare dată când am pus întrebări, au venit răspunsuri. De fiecare dată când am căutat, am aflat și mereu s-a schimbat felul în care mi s-a comunicat. Tot timpul e diferit, prin oameni, prin situații, prin momente grele, prin momente de bucurie infinită.
AJUTORUL DIN DEZNĂDEJDE
Este adevărat că nivelul maxim de suferință pe care îl atingem într-un anumit moment al vieții este primul pas către Dumnezeul, nu despre care auzim, ci pe care încercăm să-L trăim, să-L înțelegem? Ai putea să ne dezvălui care a fost punctul acesta maxim care te-a făcut să te cunoști dincolo de educația religioasă, de ce spun alții despre tine? Și când a fost acel moment? Tema aceasta a dragostei sau a suferinței provocate de lipsa ei, așa cum o resimt copiii, adolescenții, apoi și oamenii maturi și care este o piatră de poticnire, pentru că noi căutăm tot timpul ceva special în relația noastră de dragoste cu ceilalți, lucru pe care îl regăsim doar la Dumnezeu pe care trebuie să-L imităm în iubirea aceasta, este totuși o temă actuală. O vedem în suferința noastră. Adolescentul care caută glasul acesta al lui Dumnezeu, cum poate să-l recunoască dincolo de această suferință? Cum poate să găsească izvorul acesta din care să-și reînnoiască puterile ca să meargă mai departe? Astăzi, suntem într-o criză a omului care suferă și care se duce spre dependențe. Foarte mulți tineri își alină suferința în droguri și alcool, în autodistrugere.
Sunt conștientă de aceste anestezii pe care și eu le-am utilizat la un moment dat, sperând că vor anestezia durerea și golul pe care le simțeam. Dar ele nu au făcut decât să adâncească și mai mult durerea și până când nu m-am dat cu capul de toți pereții, nu am învățat lecția. Fiecare are drumul și ritmul lui. Cum Îl pot căuta tinerii pe Dumnezeu? În primul rând, așa simt să zic eu acum, că dacă vrei să ieși din drama ta personală, să te îndrepți către cei care au o dramă mai adâncă decât a ta, către oameni care, cu adevărat, nu au resurse necesare să ducă o viață decentă și poate de acolo ai putea să începi, conștientizând cât de recunoscător ai putea să fii că ești în viață, că ești sănătos sau că ai un acoperiș sau o farfurie pe masă de mâncare și lucruri care, pentru noi, sunt absolut normale, pentru că trăim într-o societate care are de toate și care trăiește într-o abundență pe care nu știe să o mai aprecieze și atunci ar putea să își îndrepte atenția către cei care nu au aceste lucruri, să conștientizeze cât de recunoscători ar trebui să fie că sunt atât de binecuvântați cu lucrurile acestea, de zi cu zi. Asta poate fi o cale.
A doua cale este cu adevărat momentul în care te dai cu capul de toți pereții și, forțat de împrejurări, de eșecuri și de consecințele acțiunilor tale nesăbuite, primești cu adevărat acel ajutor în momentul de deznădejde. Aceasta e o altă cale. Eu cred că am experimentat-o mai mult pe aceasta, deși și cealaltă mi-a apărut de câteva ori.
Apoi, în liniște, în natură, e foarte important să ne deconectăm puțin de zumzetul acesta, de agitația asta și să experimentăm liniștea la mănăstiri sau în natură sau oriunde unde nu există tentații sau zgomot ca să poți să îți dai seama de mișcările inimii tale și să realizezi că lumea este un pic mai mult decât ceea ce credem noi că este. Nu știu, nu dețin toate căile. Pot să le prezint doar pe cele pe care le-am trăit până acum. Fiecare își învață lecțiile în felul lui și căutările sunt foarte diferite. Dar cred că toți ne putem bucura de pregustarea aceasta a Raiului și de gustarea aceasta a dragostei, atunci când ne îndrăgostim sau avem parte de o conexiune cu un prieten sau chiar cu un animal, cu aceste mici momente de sinceritate și de vulnerabilitate. Vulnerabilitatea, sinceritatea, iarăși, căi sigure către simțirea lui Dumnezeu prin dragostea pe care o atrag. Când ești gol, vulnerabil și sincer în fața unui om, atunci și fratele tău se deschide și se creează un flux de iubire care este de la Dumnezeu și atunci este, încă o cale să îl simți și să îl vrei mai mult în viața ta, zi de zi.
IERTAREA. LUPTA CU TINE ÎNSUȚI
Cum vezi tu iertarea? Pentru că eu cred că suferința se poate vindeca prin iertare. Prin iertare, unii L-au descoperit pe Hristos, alții prin minuni, alții prin nu știu ce lucruri extraordinare, dar sunt unii oameni care în adâncul căderii lor, L-au descoperit pe Dumnezeu prin iertare. Cum vezi lucrul acesta? Prin iertare descoperim adâncul iubirii lui Dumnezeu și al vindecării noastre. Cum vezi această experiență?
Iertarea este poate cel mai important proces și este alcătuit din două părți, din punctul meu de vedere: iertarea aproapelui și iertarea de sine. Pe lângă faptul că începi să ierți pe cei din jurul tău și eu am trecut prin acest proces, scriind toate numele persoanelor cărora as vrea să le cer iertare și pe care aș vrea să le iert și am început să fac aceasta în rugăciune. Am cerut iertare tuturor oamenilor cărora le-am greșit și i-am și iertat, la rândul meu. Apoi, mi-am dat seama că trebuie să mă iert și pe mine pentru că mă judecam foarte aspru și pentru că mă autoflagelam. Blocam cumva, fluxul acela al dragostei și al bucuriei și atunci mi-am dat seama: „Stai puțin, iertarea în exterior, dar să fie și în interior ca să fie completă” și încet am început să mă observ. Sunt atentă, sunt prezentă și atunci când observ că mă judec foarte tare sau când mă duc într-o spirală de gânduri care sunt negative, mă opresc și spun: „Îmi pare rău pentru ceea ce am făcut, dar te iert pentru că ești om, greșești și ești predispus la greșeli toată viața”. Astfel, ne iertăm și ne ridicăm mai repede și continuăm, decât să cădem, să ne punem jos și mai rău, pe noi înșine. Atunci, parcă te blochezi singur, te sabotezi. Așa că, am decis să iert și să merg mai departe repede și cu mine și cu cei din jurul meu, fără să las prea mult timp să se aprofundeze, să se adâncească problema.
Ca una care știi să prezinți un stil de viață, un stil de a te îmbrăca, așa cum ai fost ca fotomodel, așa cum vorbești despre artă, dacă ar fi să te întrebe cineva, un curios, un om care caută despre Hristos, cum L-ai prezenta? Ce-ai putea spune despre El? Asta, ca o încheiere.
Iisus Hristos, Mântuitorul nostru Iisus Hristos este cel mai bun exemplu de dragoste, de iertare, de jertfă, de credință și de speranță. El este pentru toți și pentru toate. Niciun profet din alte religii nu poate împlini ceea ce a făcut Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, îmbrățișează și restaurează ființa umană. Mântuitorul face aceasta prin propriul exemplu. Asta-i cel mai minunat pentru că prin propriul exemplu, El ne dă o cale de urmat. Adică, e fascinant cum cineva cu o atât de mare putere, dăruit și trimis de Dumnezeu poate să se coboare la nivelul și al ultimului om de pe pământ, al celui mai căzut, mai păcătos, aflat la cel mai jos nivel de degradare, să poată fi acolo jos și să-l ridice. Mi se pare efectiv un miracol, să-L citești, să-L studiezi și să-L simt în inima mea și să-mi dau seama cât de bun și blând este și cât de răbdător. Este, practic, cel mai bun prieten al tău, este fratele tău, cum El a spus. Este totul pentru oricine alege să-L primească în inima lui. Efectiv, îți oferă totul. Doar ce I-ai cerut ajutorul și în secunda a doua ți-a oferit o mână atunci când ai nevoie și îmi dau seama că este cea mai bună cale ca să mergi prin viața aceasta, ușor, cu speranță și credință.
Mântuitorul Iisus Hristos este cel mai bun prieten al tău, care stă tot timpul lângă tine și abia așteaptă să-I ceri ajutorul, să-I deschizi ușa inimii tale și să facă curățenie, să-ți dea răspuns, să-ți dea o cale, să-ți dea lumină și să gonească norii întunecați de pe cerul inimii tale. Îl iubesc. N-o să am cuvinte toate viața aceasta și fapte să-I mulțumesc că a făcut totul pentru noi. Părinte, vă mulțumesc pentru șansa de a participa la acest interviu minunat care m-a făcut să-mi retrezesc amintirile și dragostea. Doamne ajută!
Interviu realizat de Protos. Ambrozie, publicat în Revista Atitudini Nr. 81
Sursa: http://www.atitudini.com
