Evanghelia de astăzi ne stârnește, cel puțin, două nedumeriri.
Prima: Cum se face că Dumnezeul Acesta, atât de transcendent, va deveni dintr-odată atât de „material”, de vreme ce, la judecată, ne va reproșa – nici mai mult, nici mai puțin − decât: „Flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit. Gol am fost și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat!” Acest Dumnezeu care sălășluiește în cer și pe Care nu-L putem vedea oricât ne-am strădui, pentru că „nimeni nu L-a văzut vreodată” (In. 1, 18), ne surprinde prin aceea că El, Cel nevăzut, nepătruns, necunoscut și neînțeles de noi, Se va prezenta dintr-odată ca atât de „accesibil”!
A doua nedumerire: Hristos nu ne reproșează, la judecată, decât numai faptele milosteniei celei trupești și Îl interesează doar raporturile noastre cu semenii ― mila, compasiunea și dragostea față de cei de lângă noi. Nu ne întreabă de credință! Nu ne reproșează lipsa de nădejde! Nu ne chestionează cu privire la rugăciune! Nu întreabă nici de postul pe care îl vom începe în curând − și stăruim că postul este o cale absolut necesară pentru a putea fi rânduiți de-a dreapta Lui. Ei bine, El, Hristos îi surprinde pe toți cu criteriile Sale de judecată: și pe cei rânduiți de-a stânga, dar și pe cei rânduiți de-a dreapta. Nici unii, nici alții nu se așteptau ca El să Se identifice tocmai cu cel flămând, însetat, străin, gol, bolnav ori întemnițat. Și, trebuie să recunoaștem că și pe noi ne-a surprins! Căci câți dintre noi – auzindu-L astăzi pe Dreptul Judecător – n-am avut sentimentul pe care îl trăiesc uneori studenții la examene, când li se par subiectele din alte manuale decât cele după care s-au pregătit ei? Iată de ce spun că judecata Domnului va fi nu doar înfricoșătoare, dar ne va lăsa și… perplecși!
Dragii mei, Hristos Dumnezeu va fi atât de „material” în așteptările Sale de la noi, pentru că El S-a făcut „om”, ca noi. De aceea I-a și fost încredințată Lui judecata − pentru că „este Fiul Omului” (In 5, 27). Cunoaște neputințele firii umane. Știe ce înseamnă să suferi. Știe ce înseamnă să fii flămând, să fii însetat, să fii gol, să fii batjocorit, să fii întemnițat, să fii omorât…
Apoi, ignoră voit celelalte virtuți – credința, nădejdea, rugăciunea, postul, cinstea, curățenia trupească și sufletească etc. – nu pentru că acelea ar fi ineficiente, ci pentru că sunt insuficiente. Pentru că „mai mare dintre (toate) acestea este dragostea” (I Cor. 13, 13) și doar aceasta arată „vârsta bărbatului celui desăvârșit” (Ef. 4, 13). Cu alte cuvinte, nu este de ajuns să crezi în Dumnezeu; nu este suficient să nădăjduiești în El; nu te împlinește nici rugăciunea și rămâne neroditor postul, dacă toate acestea nu converg spre singura virtute pe care a înveșnicit-o Scriptura – „dragostea nu moare niciodată!” (I Cor. 13, 8)
Prin urmare, vrei să fii rânduit de-a dreapta lui Hristos la judecata de apoi? Convertește credința ta, nădejdea, postul, rugăciunea ș.a.m.d. în dragoste și milostivire față de aproapele, pentru că toate celelalte virtuți nu sunt decât trepte către desăvârșirea pe care Evanghelia de astăzi o prezintă în chipul celui ce-și iubește semenul!
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
