„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide și oile ascultă de glasul lui, și oile sale le cheamă pe nume și le mână afară. Și când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înțeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăși Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, iar oile nu i-au ascultat. Eu sunt ușa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.”
Împărăteasa Elena și descoperirea Sfintei Cruci
Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, Cartea a II-a, capitolul VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 75, pp. 101-102
„Elena, mama împăratului, după numele căreia satul principal din Drepanum a fost numit orașul Helenopol, fiind sfătuită în somn, s-a dus grabnic la Ierusalim; și găsind Ierusalimul pustiu și fără pază, a căutat mormântul lui Hristos. Deși cu mare greutate, l-a găsit totuși (An. 325). Așa că a dat poruncă să fie dărâmat imediat acel templu blestemat. Și a fost dat la iveală monumentul înălțat Domnului, iar în jurul lui, trei cruci dărâmate, și cuie, și totodată și titlul scris cu litere ebraice, grecești și latinești: IISUS NAZARINEANUL REGELE IUDEILOR (Socrate I, 13). Se zice că unul, chiar mort, la atingerea Crucii, ar fi înviat. Despre lemnul acesta Sibila a spus păgânilor: O, de trei ori fericit lemnul pe care a fost răstignit Domnul! Atunci însă au început îndoielile: care cruce a fost a Domnului și care a tâlharilor? De aceea Macarie, întâistătătorul orașului, a rezolvat în felul următor problema acestor îndoieli. Oferind una din acele cruci, împreună cu o cuvântare hotărâtă, unei femei renumite prin noblețea ei, chinuită de o îndelungată suferință, a recunoscut puterea Mântuitorului. Căci de îndată ce Crucea a atins femeia, a alungat suferința cumplitei boli și i-a redat femeii sănătatea (Sozomen II, 1).
Tot așa mama împăratului, dorind să cunoască cu care cuie au fost găurite Mâinile lui Hristos, a pus unele în coiful împăratului, pentru ca, apărat de providență, capul fiului ei să îndepărteze sulițele în război; pe altele le-a amestecat cu frâul calului, din grijă pentru împărat, împlinind astfel vechea profeție. Căci prorocul Zaharia a strigat odinioară, zicând: Și va fi (scris) pe frâul calului sfințit lui Dumnezeu atotputernicul (Zaharia 14, 20).
Și a distribuit o parte din crucea mântuitoare familiei regale (Teodoret I, 18).
În credința că orașul în care se va păstra această parte (din Cruce) va fi apărat, a pus, cu devoțiune, partea care a revenit lui Constantin, după cum se spune, în statuia lui, înălțată deasupra columnei purpurii în forul lui Constantin (Socrate I, 13).”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
