Iisus Se arată a fi Mesia
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am, iarăși, să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. Iarăși s-a făcut dezbinare între iudei pentru cuvintele acestea. Și mulți dintre ei ziceau: Are demon și nu este în toate mințile. De ce-L ascultați? Alții ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? Și era atunci la Ierusalim sărbătoarea Târnosirii Templului și era iarnă. Iar Iisus mergea prin Templu, în pridvorul lui Solomon. Atunci L-au împresurat iudeii și I-au zis: Până când ai să scoți sufletul din noi? Dacă Tu ești Hristos, spune nouă pe față. Iisus le-a răspuns: V-am spus și nu credeți. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele; ele vin după Mine, iar Eu le dau viață veșnică.”
Cum Îl cunoaștem pe Dumnezeu
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al XXIX-lea, 196, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 419-420
„Cel care, încă fiind în trup, s-a învrednicit de o stare de suflet ca aceasta are sălășluind în el care cârmuiește (Romani 8, 11) în toate cuvintele, faptele și gândurile sale. Drept aceea, aude chiar de acum înlăuntrul său ca un glas care, prin luminare, îi descoperă voia Domnului, ajungând în acest chip mai presus decât toată didascalia omenească (Psalmul 118, 98-100). Când voi veni și mă voi arăta în fața lui Dumnezeu? (Psalmul 41, 4); pentru că nu mai pot îndura tăria darului, ci caut frumusețea cea nepieritoare care mi-a fost dată mai înainte de stricăciune. Cine a ajuns nepătimaș trăiește încă, dar nu pentru el, ci pentru Hristos, Care trăiește în el (Galateni 2, 20), după cum zice cel ce s-a luptat lupta cea bună, care a sfârșit alergarea sa și a păzit credința ortodoxă (II Timotei 4, 7). Diadema împărătească nu e alcătuită numai dintr-o singură nestemată, nici nepătimirea nu se săvârșește cu o singură virtute, oricum s-ar întâmpla, ori de ne vom lenevi… Prin nepătimire, putem înțelege palatul împăratului ceresc, iar prin numirea multe locașuri (Ioan 14, 2), locuințele drepților din această cetate; apoi prin zid, Ierusalimul, adică iertarea greșelilor. Să ne grăbim, fraților, a dobândi intrarea în cămara de nuntă a acestui palat (Evrei 4, 11) și, dacă vom veni supărați de vreo sarcină a cine știe cărei înșelări, o, ce primejdie, sau a timpului prea scurt al acestei vieți, să cercăm a ajunge măcar în vreo odăiță aproape de cămara de nuntă…; iar dacă încă șovăim sau suntem slăbiți, să ne silim a fi în orice chip măcar înlăuntrul zidului cetății. Că acela care n-a intrat acolo înainte de sfârșit și, mai bine zis, n-a sărit peste zid se va sălășlui în pustie. Pentru aceasta, un oarecare se ruga grăind: Cu Dumnezeul meu voi sări peste zid (Psalmul 17, 32).”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XLV, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 530-531
„Atâta vreme cât ne dedicăm lucrurilor din afara lui Dumnezeu, nu putem cuprinde cunoașterea Sa. Care om, îngrijindu-se peste măsură de cele ale lumii și afundându-se în plăcerile trupului, poate să fie cu luare aminte la cuvintele despre Dumnezeu și să fie îndeajuns de pregătit pentru contemplarea unor lucruri atât de mari? Nu vezi că este înăbușit de spini cuvântul care a căzut între aceștia (Matei 13, 7)? Spinii sunt plăcerile trupului, bogăția, slava și grijile lumești! Cel ce simte nevoia cunoașterii lui Dumnezeu va trebui să fie în afară de toate acestea, să părăsească patimile și așa să primească cunoașterea lui Dumnezeu. Cum poate intra cunoașterea lui Dumnezeu într-un suflet care este strâmtorat de gândurile care-l copleșesc? Știa și Faraon că este propriu numai celui eliberat de griji să caute pe Dumnezeu și de aceea ocăra pe Israel, zicând: Aveți răgaz îndelungat, sunteți trândavi și ziceți: Domnului Dumnezeului nostru ne vom ruga (Ieșirea 5, 17). Acest răgaz este bun și folositor celui eliberat de griji, fiindcă aduce liniștea care te înalță la învățăturile cele mântuitoare.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
