Hristos Se descoperă pe Sine
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am, iarăși, să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. Iarăși s-a făcut dezbinare între iudei pentru cuvintele acestea. Și mulți dintre ei ziceau: Are demon și nu este în toate mințile. De ce-L ascultați? Alții ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? Și era atunci la Ierusalim sărbătoarea Târnosirii Templului și era iarnă. Iar Iisus mergea prin Templu, în pridvorul lui Solomon. Atunci L-au împresurat iudeii și I-au zis: Până când ai să scoți sufletul din noi? Dacă Tu ești Hristos, spune nouă pe față. Iisus le-a răspuns: V-am spus și nu credeți. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele; ele vin după Mine, iar Eu le dau viață veșnică.”
Iubirea lui Dumnezeu pentru om
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 27, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, p. 256
„Așa cum un atlet bun, atunci când îl ridică în aer și îl trântește pe adversarul lui, face ca victoria lui să se arate mai strălucitoare, tot așa și Hristos, în văzul întregii lumi, a zdrobit puterile potrivnice și, vindecând pe cei răniți în pustie, i-a izbăvit de toate fiarele, răstignit fiind pe Cruce. Dar nu a zis: Trebuie să fie răstignit, ci Trebuie să fie înălțat (Ioan 3, 14). Ceea ce părea ascultătorului mai potrivit și mai aproape de imaginea închipuită, aceea a spus.
Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3, 16). Ceea ce vrea să spună este aceasta: Nu te mira că Eu Mă voi înălța ca voi să vă mântuiți! Și Tatălui așa îi este plăcut și El atât v-a iubit încât L-a dat pe Fiul pentru robi, ba chiar pentru niște robi nerecunoscători. Nici măcar pentru un prieten n-ar fi făcut cineva aceasta; nici pentru un drept nu ar fi făcut aceasta degrabă, așa cum arată și Pavel, zicând: Abia cu greu dacă ar muri cineva pentru un drept (Romani 5, 7). (…) Dar aici Hristos, de vreme ce i se adresează lui Nicodim, vorbește mai pe scurt, dar în același timp mai expresiv.
Fiecare cuvânt al Său este foarte grăitor. Prin cuvintele: Așa a iubit și Dumnezeu lumea, arată marea putere a iubirii [Lui]. Deosebirea era mare, nemăsurată. Căci Cel nemuritor și fără de început, Măreția nemărginită, i-a iubit pe cei [făcuți] din pământ și cenușă, pe cei plini de mii de păcate, pe cei mereu răzvrătiți, pe cei nerecunoscători. Și cele pe care le-a adăugat apoi sunt, de asemenea, grăitoare. Încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, nu rob, nici Înger, nici Arhanghel – zice. Într-adevăr, nici pentru copilul său nu ar arăta cineva atâta grijă pe cât a arătat Dumnezeu față de robii nerecunoscători.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
