Evanghelia zilei (Ioan 15, 17-27; 16, 1-2)

Porunca iubirii

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea le vor face vouă din pricina numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum nu au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăște pe Mine, urăște și pe Tatăl Meu. Dacă nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au văzut și M-au urât, și pe Mine, și pe Tatăl Meu. Dar aceasta s-a făcut ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă smintiți. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu.”


Iubirea – moștenirea Mântuitorului Hristos

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, ep. 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, pp. 28-29

„Căci ce chip al bunătăților nu are iubirea? Nu dă ea credința ca temelia cea dintâi, care încredin­țează pe cel care o are despre existența lui Dumnezeu și a celor dumnezeiești și dăruiește mai mult decât ochiul, care privește la cele ce se arată simțurilor, cunoș­tința despre acelea celor ce le contemplă? Nu dă nădejdea, care face să subziste pentru ea binele care subzistă ca existență adevărată și prinde mai mult decât prinde mâna grosimea materiei ce cade sub pipăitul ei? Nu procură ea gustarea celor crezute și nădăjduite, având prin ea însăși cele viitoare ca prezente prin simțire? Nu dă smerenia, cea dintâi temelie a păzirii virtuților? (…) Nu ne dă ea blândețea, prin care lovim ocările și laudele și potolim tulburarea ce ne-o pricinuiesc relele opuse, adică slava și lipsa de slavă? Nu ne dă ea liniștea, datorită căreia chiar pătimind rămânem neschimbați față de cei ce ne fac rele, nelăsându-ne în dispoziție dușmănoasă? Nu naște ea în noi mila, prin care ne însușim cu voia nenorocirile altora și ea nu ne lasă să uităm pe cel înrudit și de același neam? Nu susține în noi înfrânarea, răbdarea, îndelunga răbdare, bunătatea, pacea și bucuria, prin care potolim cu ușurință iuțimea și pofta și arderea fierbinte și înfocată a lor? Și, ca să spun simplu și pe scurt, iubirea este sfârșitul tuturor bunătăților (virtuților), precum cea care duce «la» și apropie «de» Dumnezeu.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
42
Shares
Previous Post

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Next Post

Judecătorul și călugărul

Related Posts