Rugăciunea lui Iisus
„În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.”
Rugăciunile noastre pentru ceilalți
Fericitul Augustin, Confessiones – Mărturisiri, Cartea a III-a, XII, (21), în Părinți și Scriitori Bisericești (1985), vol. 64, pp. 99-100
„Mi-ai dat, așadar, un alt răspuns printr-un preot al Tău, un oarecare episcop, hrănit în Biserică și cunoscător al cărților Tale, care, după ce l-a rugat acea femeie ca să binevoiască să vorbească cu mine și să respingă greșelile mele și să-mi scoată din cap cele rele și să mă învețe cele bune – căci făcea acest lucru mama mea, când găsea oameni potriviți – nu a primit, desigur din prudență, pe cât mi-am dat seama după aceea. În adevăr, a răspuns că sunt încă nesupus prin faptul că eram umflat de noutatea ereziei aceleia și că pe mulți necunoscători îi tulburasem cu unele întrebări, așa cum îi arătase mama mea. Dar, zice, lasă-l acolo. Numai roagă pe Domnul pentru el. El însuși, citind, își va da seama care este acea eroare și cât de mare este necredința. Totodată i-a povestit că și el fusese de mic dat de mama sa maniheilor, de care fusese atrasă, și că nu numai că citise cărțile lor, aproape pe toate, dar le și copiase, și că el însuși își dăduse seama, fără ca nimeni să discute prin contrazicere și să-l convingă cât de mult trebuia fugit de această sectă, și că în acest mod fugise. După ce acela a spus acestea, iar mama mea nu voia să fie de acord cu el, ci insista mai mult, rugându-se și plângând mult, ca să mă vadă și să vorbească cu mine, atunci, cam supărat și plictisit, a zis: Du-te de la mine, așa să trăiești, nu se poate ca fiul acestor lacrimi să piară. Mama adesea, vorbind cu mine, își amintea că acele vorbe le-a primit ca și cum ar fi sunat din cer.”
Sfântul Ignatie Teoforul, Epistole (către magnezieni), Cap. XIV, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 203
„Pomeniți-mă în rugăciunile voastre, ca să am parte de Dumnezeu.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
