Iisus transformă apa în vin
„În vremea aceea s-a făcut nuntă în Cana Galileei, iar Mama lui Iisus era acolo. Și au fost chemați la nuntă și Iisus cu Ucenicii Săi. Și, sfârșindu-se vinul, a zis Mama lui Iisus către Dânsul: Nu mai au vin. Iar Iisus i-a răspuns: Ce ne privește pe Mine și pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Sa a zis celor care slujeau: Faceți orice vă va spune. Și erau acolo șase vase de piatră, puse pentru curățirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Iisus le-a poruncit: Umpleți vasele cu apă. Și le-au umplut până sus. Apoi le-a zis: Scoateți acum și duceți nunului. Iar ei i-au dus. Și, când nunul a gustat apa care se făcuse vin și nu știa de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa știau, a chemat nunul pe mire și i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ținut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileei și Și-a arătat slava Sa; și au crezut într-Însul Ucenicii Săi.”
Fecioria și căsătoria
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XLII-a, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 202
„Pe drept este lăudată o soție bună, dar mai presus este socotită o fecioară evlavioasă, precum spune Apostolul: Cel care-și mărită fecioara bine face; dar cel care n-o mărită și mai bine face; căci aceasta cugetă la cele ce sunt ale lui Dumnezeu, iar aceea la cele ce sunt ale lumii (I Corinteni 7, 38). Aceea este legată în lanțurile căsătoriei, aceasta e fără lanțuri; aceea e sub lege, aceasta e sub har. Căsătoria este bună, pentru că prin ea se lasă urmași ai neamului omenesc. Dar fecioria este mai bună, fiindcă prin ea se dobândește moștenirea Împărăției cerești și a harului ceresc. Prin femeie vine grija, prin fecioară se capătă mântuirea. Deci Hristos în chip deosebit a ales darul fecioriei, a înfățișat neprihana și S-a făcut pe Sine ceea ce a fost mama Sa.”
- Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 40-41, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 255
„Calea fecioriei este bună, dar este grea și cu urcuș înalt, cerând puteri mari pentru a merge pe ea. (…) Bună este și calea căsătoriei, mai întinsă, dar mai ocolită, pe care merg cei mai mulți până ce ajung în tabăra sfinților. Există, așadar, premii pentru feciorie, există răsplată pentru văduvie, este loc chiar și pentru meritele căsătoriei. Treptele lor sunt și creșteri ale virtuților. Stați, așadar, în inimile voastre, să nu vă poată cineva răsturna.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Cuvânt ascetic (I), Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 61
„Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărțit viața oamenilor în două, adică în viața căsătoriei şi a fecioriei, aşa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-şi ia în căsătorie femeie, cunoscând că i se va cere cuvânt (făgăduință) pentru cumpătare, sfințenie şi asemănare cu sfinții care aveau soție şi au crescut copii.”
Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, Discursul VIII: Thecla, II-III, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, pp. 88-89
„Aripile fecioriei duc în mod firesc spre cer și nu spre pământ, duc spre eterul pur și în vecinătatea îngerilor. De aceea, la semnalul (învierii) de după strămutarea noastră de aici, cele ce și-au dus viața corect și au stăruit în feciorie pentru Hristos, acelea, primele, înaintea tuturor, vor primi răsplata victoriei și vor fi încununate de El cu florile nestricăciunii. Pentru că s-a zis: îndată ce sufletele fecioarelor părăsesc lumea, îngerii vin în întâmpinarea lor și le însoțesc cu cântări de laudă până la pajiștile despre care am vorbit, pajiștile în care mai înainte au dorit să intre, pe care și le-au imaginat atunci când, locuind încă în trupuri, au îmbrățișat acest mod de viață. Odată sosite aici, ele contemplă frumuseți minunate, pe care oamenii cu greu le pot descrie. Fiindcă acolo se află Dreptatea însăși, Cumpătarea însăși, Dragostea însăși, Adevărul însuși, Prudența însăși și celelalte flori și răsaduri strălucite ale Înțelepciunii; aici, jos, noi vedem cu închipuirea, ca un vis, doar umbrele acestora, iar contururile lor ne apar neclare și întunecate. Nimeni n-a văzut cu ochii trupului măreția, forma și frumusețea dreptății însăși, a adevărului și a păcii; acolo, însă, sunt văzute cu adevărat așa cum sunt, în toată plenitudinea lor. Pentru că există un pom al înțelepciunii, unul al iubirii și altul al priceperii, la fel cum pe pământ există vița purtătoare de struguri și pomi purtători de fructe, de rodii și de mere.”
Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, Discursul II: Teofila, VII, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, p. 57
„Atunci când cineva va ști cu exactitate ce se întâmplă în cazul omului, nu va mai arăta dezgust față de procreere, chiar dacă va prefera și va lăuda castitatea. Pentru că nu înseamnă că trebuie să socotim amare pe celelalte (alimente), chiar și pe cele amestecate cu dulceața fructelor, dacă mierea este mai dulce și mai plăcută decât ele. Referitor la această afirmație, voi aduce drept garanție mărturia lui Pavel, care zice: Cel care-și mărită fata bine face; și cel care n-o mărită face și mai bine (I Corinteni 7, 38). Recomandând partea cea mai bună, Cuvântul n-a interzis cealaltă (cale), ci a lăsat pe fiecare să aleagă ceea ce i se cuvine și-i este folositor. Așa se face că unii au ales viața de familie, iar alții fecioria, viața scutită de plăceri, care duce trupul în starea îngerească, în care nimeni nu se mărită, nici nu se însoară (Matei 22, 30), după cuvintele nemincinoase ale Domnului. Abstinența neprihănită, care are promisiunile Împărăției cerurilor, nu se așteaptă de la toți, ci numai de la cei care pot să conserve floarea totdeauna proaspătă și pură a fecioriei. Asemenea unei livezi, parfumată de flori de diferite feluri, Biserica – după cuvântul profetului – este încununată nu numai de florile castității și cumpătării, ci și de florile rezultate din căsătorie.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
