A doua minune din Galileea
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și Îl ruga să Se coboare și să vindece pe fiul lui, căci era gata să moară. Deci Iisus i-a zis: Dacă nu veți vedea semne și minuni, nu veți crede. Slujitorul regesc a zis către El: Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu. Iisus i-a zis: Mergi, fiul tău trăiește! Și omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Iisus și a plecat. Dar, pe când el cobora, slujitorii l-au întâmpinat, spunându-i că fiul lui trăiește; și cerea să afle de la ei ceasul în care i-a fost mai bine. Deci, i-au spus că ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile. Așadar, tatăl a cunoscut că acela a fost ceasul în care Iisus i-a zis: Fiul tău trăiește. Și au crezut el și toată casa lui. Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o Iisus, venind din Iudeea în Galileea.”
Ascultarea și efectele ei
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al IV-lea, 16, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 80-82
„Ascultarea este lepădarea deplină de propria sa ființă, fapt arătat cu tărie prin trup, sau, dimpotrivă, ascultarea este uciderea mădularelor pentru a rămâne cugetarea vie. Ascultarea e mișcare de necercetat cu de-amănuntul, e moarte de bunăvoie, e viață simplă, e negrijă de primejdii, e nepregătit răspuns în fața lui Dumnezeu, e neteamă de moarte, e neprimejdioasă plutire pe marea vieții, e călătorie desăvârșită dormind. Ascultarea este mormântul propriei noastre voiri și învierea smereniei; cel mort nu mai grăiește împotrivă, nici alege între cele bune sau între cele rele, pentru că cel ce și-a ucis poftele trupului prin cucernicie va afla răspuns pentru toate. Ascultarea este fuga de judecata cu Marele Judecător. Începutul mântuirii este durere și pentru voia sufletului, și pentru mădularele trupului; mijlocul ei este uneori durere, alteori nedurere; iar sfârșitul este de acum desăvârșită nesimțire la durere și la mișcare. Acel fericit mort ce viază atunci nu se va mai vedea simțind durere și întristare când va băga seama că urmează propria sa voie, spăimântându-se a folosi propria sa judecată. Toți câți ați apucat să vă dezbrăcați pentru a coborî în stadionul mărturisirii celei înțelegătoare; toți câți voiți să luați jugul lui Hristos pe grumajii voștri; toți câți sârguiți din această clipă să puneți pe grumazul altuia sarcina voastră (Psalmul 54, 25); (…) toți câți încercați să treceți înot acest mare noian al vieții ridicați pe brațele altora, să știți că ați pornit a merge pe cale scurtă, dar aspră, care vă înlesnește numai o singură rătăcire, ce se cheamă idiorithma (viețuire după voia sa proprie). Cel ce se ferește cu totul de această rătăcire, întru care-i pare că a dat peste cele bune, peste cele duhovnicești și plăcute lui Dumnezeu, acela ajunge la scop mai înainte de a se fi așternut la drum.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
