Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda)
În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un Înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în Templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos.
Vindecarea bolilor sufletești
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 74, Omilii la Matei, PSB 23, IBMBOR, București, 1994, pp. 844-845
– Dar cine-i atât de ticălos – m-ar putea întreba cineva – încât să nu se îngrijească de el nici cât se îngrijește de slugile lui?
– Da, aceasta-i de mirare: că ne prețuim atât de puțin, încât ne disprețuim pe noi înșine mai mult decât pe slugi. Când slugile noastre sunt cuprinse de friguri, chemăm doctori le dăm o cameră deosebită și-i silim să ia doctoriile prescrise de doctori. Dacă nu voiesc să ia doctoriile, ne supărăm, punem alături de ei paznici care să nu le îngăduie să facă ce poftesc. Dacă doctorii spun că doctoriile pe care le pregătesc ei sunt scumpe, consimțim să le cumpărăm; și facem tot ce ne cer doctorii; și-i plătim pentru aceste rețete medicale. Când însă ne este bolnav sufletul – dar, mai bine spus, nu este vreun timp când nu este bolnav -, nici nu chemăm doctor, nici nu cheltuim bani, ci ne purtăm cu mare nepăsare. (…)
– Și cum să facem? aș putea fi întrebat.
– Arată lui Pavel sufletul tău bolnav! Adu în casa ta pe Matei! Așază-te lângă Ioan! Ascultă de la ei ce trebuie să facă un bolnav ca tine! Ei îți vor spune negreșit și nu vor ține tăinuite sfaturile lor. Ei n-au murit, ci trăiesc și grăiesc! Nu-și dă seama sufletul tău că e cuprins de friguri? Silește-l tu! Deșteaptă-i cugetul! Adu înaintea lui pe profeți! Acestor doctori nu trebuie să le dai bani, nici nu cer plată pentru osteneala lor, nici pentru doctoriile ce le pregătesc. Te silesc însă să faci o cheltuiala: să dai milostenie! (…) Să nu te temi de mulțimea acestor doctori. În toți aceștia vorbește unul: Învățătorul Hristos.
Sursa: http://ziarullumina.ro
