Evanghelia zilei (Ioan 5, 17-24)

Tatăl și Fiul

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A răspuns, deci, Iisus și le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele pe care le face Acela, pe acestea le face și Fiul întocmai. Pentru că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați. Căci, precum Tatăl înviază pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cărora voiește. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toți să cinstească pe Fiul precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinstește pe Fiul nu cinstește nici pe Tatăl Care L-a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.”


Fiul a schimbat moartea în somn

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, pp. 129-130

„Acum moartea nu mai este moarte, ci somn, călătorie, mutare dintr-un loc mai rău în unul mai bun. Că moartea Stăpânului ne-a dăruit nouă nemurirea; pogorându-Se la iad, i-a tăiat nervii și i-a surpat tăria. Și moartea, care era înainte înfricoșătoare și amară, a făcut-o Hristos să fie acum atâta de ușoară, încât unii chiar sar în brațele morții și se grăbesc să se mute de pe lumea aceasta. De aceea și Pavel striga zicând: Este cu mult mai bine să mă desfac și să fiu împreună cu Hristos (Filipeni 1, 23). Dar lucrul acesta acum, după venirea lui Hristos, după ce au fost sfărâmate porțile cele de aramă, după ce Soarele dreptății (Maleahi 4, 2) a luminat întreaga lume, atunci, însă, fața morții era înfricoșătoare și zguduia sufletele drepților acelora.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a Patra a Glafirelor la Facere, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, p. 145

„Căci de vreme ce Hristos a arătat cel dintâi între oameni moartea ca somn (fiindcă era Viață după fire), S-a făcut ca o ușă și cale firii omului spre biruința necesară a morții. De aceea prea înțeleptul Pavel numește adeseori pe cei prinși de moarte, adormiți (I Corinteni 11, 30), ca încă nereaduși la viață prin Hristos. Fiindcă a spus iarăși: Că de credem că Hristos a murit și a înviat, tot așa și Dumnezeu pe cei adormiți întru Iisus îi va aduce împreună cu El (I Tesaloniceni 4, 14).”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 283

„(…) dacă cineva întru cele ascunse ale sale s-a mutat din moarte la viață, acela trăiește în veac și nu moare, iar dacă tru­purile unor oameni ca aceștia se descompun pentru un timp oarecare, ele nu sunt mai puțin sfinte și se vor scula întru slavă. De aceea adormirea Sfinților o numim și somn.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
157
Shares
Previous Post

Unde porunceşti să-l aşezăm?

Next Post

Cuviosul Efrem Filotheitul – Despre rugăciunea mamelor. Exemplul Sfintei Monica

Related Posts