„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L facă Împărat, S-a dus iarăși în munte, El singur. Și, când s-a făcut seară, Ucenicii Lui au coborât la mare. Și, intrând în corabie, se îndreptau spre Capernaum, dincolo de mare. Și s-a făcut întuneric, iar Iisus încă nu venise la ei. Și, suflând vântul cu putere, marea se învolbura. După ce au vâslit, deci, ca la douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Iisus umblând pe apă și apropiindu-Se de corabie și s-au înfricoșat. Dar El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeți! Deci, voiau să-L ia în corabie, însă corabia îndată a sosit la țărmul la care mergeau. A doua zi, mulțimea, care rămăsese de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică și că Iisus nu intrase în corabie împreună cu Ucenicii Săi, ci plecaseră numai Ucenicii Lui. Și alte corăbii mai mici au venit din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulțumise. Deci, când a văzut mulțimea că nu sunt acolo Iisus și Ucenicii Lui, oamenii au intrat în corăbiile cele mici și au venit la Capernaum, căutându-L pe Iisus. Și, găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: Învățătorule, când ai venit aici? Iisus le-a răspuns și a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului, pentru că pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.”
Euharistia – hrană sufletească spre viețuire veșnică
Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul IX, 58, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 24-25
„(…) Biserica însăşi, văzând atâta har, îndeamnă pe fiii ei, îndeamnă pe cei mai apropiați, ca să alerge la Sfintele Taine, zicând: Mâncați, prietenii mei, şi beți şi vă îmbătați, frații mei! (Cântarea Cântărilor 5, 1). Ce să mâncăm, ce să bem, i-a arătat clar în altă parte Duhul Sfânt, zicând prin gura prorocului: Gustați şi vedeți că bun este Domnul! Fericit bărbatul care nădăjduieşte într-Însul! (Psalmi 33, 9). În acea taină este Hristos, deoarece al lui Hristos este Trupul; nu este, aşadar, hrană trupească, ci duhovnicească. De aceea, şi Apostolul spune despre preînchipuirea ei simbolică: Fiindcă părinții au mâncat hrană duhovnicească şi au băut băutură duhovnicească (I Corinteni 10, 3-4). Căci Trupul lui Dumnezeu este trup duhovnicesc: este trupul Duhului dumnezeiesc; fiindcă duh este Hristos, după cum citim: Duh înaintea feței noastre este Hristos Domnul (Plângerile lui Ieremia 4, 20). Şi în Epistola lui Petru avem scris: Hristos a murit pentru noi… (I Petru 2, 21). În sfârşit, hrana aceasta întăreşte inima noastră, iar băutura aceasta înveseleşte inima omului, după cum a grăit prorocul (Psalmi 103, 16).”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 368
„(…) Să se înțeleagă cei botezați ca unii ce au gustat Harul dumnezeiesc care le va fi spre folos dacă nu le e greu să se ostenească în Biserici, primind vreme îndelungată binecuvântarea lui Hristos. Căci, despărțindu-se timp îndelungat de binecuvântarea lui Hristos, arată spre paguba lor o evlavie prefăcută, nevrând să se împărtăşească tainic de El. Iar prin aceasta se exclud de la viața veşnică, ocolind să fie făcuți vii. În acest caz se fac cursă şi sminteală, deşi această ocolire pare să fie în ei rod al evlaviei. Căci trebuie mai degrabă să se silească să folosească puterea şi râvna lor ca să se arate grăbiți spre curățirea de păcate şi să încerce să trăiască o viață frumoasă şi să alerge astfel cu mare silință spre împărtăşirea de viață. Dar, deoarece satana este variat în rătăcirile produse, nu le îngăduie să cugete cu înțelepciune cele ce se cuvin, ci, împingându-i la rele, îi convinge să se teamă de har. Prin aceasta îi cheamă la răutatea plăcerii, la vin şi beție, ca la ceea ce le este de folos să vadă şi să cugete. Deci, rupând lanțul aceluia şi scuturând jugul lăcomiei ce ne stăpâneşte, să slujim cu frică Domnului, precum s-a scris, şi, arătându-ne prin lucrare mai tari ca plăcerile trupului, să venim la Harul dumnezeiesc şi ceresc şi să urcăm la Sfânta Împărtăşire de Hristos. Căci astfel vom birui şi amăgirea diavolească, făcându-ne părtaşi firii dumnezeieşti (II Petru 1, 4). Aşa vom urca la viață şi nestricăciune.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
