Mâncarea cea nepieritoare
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl. Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu? Iisus a răspuns și le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Acela pe Care El L-a trimis. Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem și să credem în Tine? Ce lucrezi? Părinții noștri au mâncat mană în pustie, precum este scris: «Pâine din cer le-a dat lor să mănânce». Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer Pâinea cea adevărată. Căci Pâinea lui Dumnezeu este cea care Se coboară din cer și care dă viață lumii.”
Cum ne mântuim
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, omilia 39, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 366-367
„Adevărat, adevărat zic vouă – spune – că cel care ascultă cuvintele Mele și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică (Ioan 5, 24). Vezi cum spune mereu același lucru pentru a vindeca acea bănuială? Și prin această afirmație, și prin cele care urmează, și prin înfricoșare, și prin vestirea răsplății, caută să risipească răzvrătirea lor, arătând iar mult pogorământ în cuvintele Sale. Căci nu a zis: Cel care ascultă cuvintele Mele și crede în Mine, căci ei ar fi socotit că aceasta este îngâmfare și cuvinte umflate peste măsură. Dacă și după atâta timp, și după nenumărate minuni aveau astfel de bănuieli, cu atât mai mult ar fi avut dacă ar fi vorbit așa. De aceea îi ziceau atunci: Avraam a murit și prorocii au murit. Și cum zici Tu: «Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac»? (Ioan 8, 52). Și, ca să nu se sălbăticească iarăși, iată ce zice: Cel care ascultă cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică. Această învățătură – anume că cei care ascultă de El cred în Tatăl – făcea discursul Lui foarte lesne de primit, căci, odată ce acceptau aceasta cu bunăvoință, și celelalte aveau să le primească mai ușor. Vorbirea Sa smerită ajuta și pregătea drumul spuselor înalte.
După ce a spus: Are viață veșnică, a adăugat: Și la judecată nu vine, ci s-a mutat de la moarte la viață (Ioan 5, 24). A făcut cuvântul Său lesne de primit prin aceste două afirmații: aceea că Tatăl este Cel în care se crede și aceea că cel care crede se va bucura de multe bunătăți. Iar la judecată nu vine înseamnă: Nu este pedepsit. Nu vorbește despre moartea aceasta de aici, ci despre cea veșnică, după cum și viața [la care se referă] este aceea fără de moarte. Adevărat, adevărat zic vouă că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului Omului și cei care vor auzi vor învia (Ioan 5, 25). Spunând cuvintele, arată și dovada din fapte. De vreme ce a zis: După cum Tatăl îi înviază pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă celor cărora voiește (Ioan 5, 21).”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia III, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 52
„Temei de mântuire ne este nouă când nu ne străduim numai pentru mântuirea noastră, ci și când căutăm să fim de folos semenilor noștri, când îi povățuim pe calea adevărului. Și ca să vezi ce mare bine este să poți mântui și pe altul odată cu tine, ascultă ce spune profetul ca din partea lui Dumnezeu: Cel care face om cinstit dintr-un om nevrednic, va fi ca gura Mea (Ieremia 15, 19).
– Ce vor să spună cuvintele acestea?
– «Cel care duce pe un om de la înșelăciune la adevăr, spune Dumnezeu, cel care întoarce pe semenul său de la păcat la virtute, acela, atât cât omenește este cu putință, Mă imită pe Mine».
(… )Așadar dacă El, Dumnezeu fiind și având ființa aceea care este mai presus de înțelegere, a primit, din pricina iubirii Lui nespuse de oameni, toate acestea pentru noi și pentru mântuirea noastră, ce n-ar trebui să facem noi pentru semenii noștri, pentru mădularele noastre, ca să-i smulgem din gâtlejul diavolului și să-i ducem pe calea virtuții?”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXIX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 371
„(…) Să ne străduim să îndreptăm, cu sfaturi și îndemnuri, pe cei căzuți în păcate, vorbindu-le despre măreția iubirii de oameni a lui Dumnezeu, despre covârșitoarea Lui bunătate și despre nemăsurata Lui milostivire, ca să ne bucurăm de mai mare binecuvântare decât ei de la Dumnezeul universului, Care vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4).”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
