Evanghelia zilei (Ioan 6, 5–14)

Minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor

„În vremea aceea, ridicându-Și Iisus ochii și văzând că mulțime mare vine la El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceștia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El știa ce avea să facă. Filip I-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puțin. Și a zis Lui unul dintre ucenici, Andrei, fratele lui Simon-Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâția? Și a zis Iisus: Spuneți oamenilor să se așeze. Și era iarbă multă în acel loc. Deci au șezut bărbații, în număr ca la cinci mii. Atunci Iisus a luat pâinile și, mulțumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii, celor ce ședeau; asemenea și din pești, cât au voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: Adunați fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume.”


Răspuns la purtarea de grijă a lui Dumnezeu

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia IX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 112-113

„(…) Să nu fim nerecunoscători, ci să facem fapte de virtute vrednice de binefacerile Lui și de o atât de mare purtare de grijă. Făcând așa, Îl chemăm și mai mult în ajutor.

Vă rog, dar, să nu trândăvim, ci fiecare din voi să se gândească în fiece clipă, de e cu putință, nu numai la binefacerea ce a făcut-o Dumnezeu cu tot neamul omenesc, ci și la binefacerile făcute cu fiecare din noi; nu numai la cele mărturisite și știute de toți, ci și la cele personale și tăinuite celorlalți oameni. Așa vei putea mulțumi necontenit Stăpânului. Aceasta-i cea mai mare jertfă, cea mai desăvârșită ofrandă; aceasta ne este pricină de îndrăznire înaintea lui Dumnezeu. Și cum? Am să vă spun eu! Cel care frământă necontenit în mintea lui aceste gânduri, cel care-și cunoaște bine nimicnicia sa, cel care se gândește la nespusa și covâr­șitoarea iubire de oameni a lui Dumnezeu, Care rânduiește viața noastră nu după cum merită păcatele noastre, ci după bunătatea Lui, ei bine, un om ca acesta își pleacă gândirea, își zdrobește cugetul, își micșorează toată mândria și îngâmfarea, învață să fie smerit, să disprețuiască slava acestei vieți, să-și râdă de toate cele văzute, să se gândească la bunătățile cele viitoare, la viața cea veșnică și fără sfârșit. Un om cu un astfel de suflet aduce lui Dumnezeu jertfă adevărată și bine plăcută, după cum spune profetul: Jertfa lui Dumnezeu duh umilit; inimă înfrântă și smerită, Dumnezeu nu va urgisi (Psalmi 50, 18). Pe slugile cele cu judecată sănătoasă nu-i îndreaptă atât pedepsele și osândele, cât binefacerile și conștiința că nu sunt pedepsiți după cât merită pentru păcatele lor.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
107
Shares
Previous Post

Imnul copilăriei

Next Post

Cel ce I se aseamănă lui Iisus în suferință, I se va arăta Lui și în slavă

Related Posts