Iisus vorbește despre Sine
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu Mă duc și Mă veți căuta și veți muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni. Deci ziceau iudeii: Nu cumva Își va ridica singur viața? Că zice: Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni. Și El le zicea: Voi sunteți din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. V-am spus, deci, că veți muri în păcatele voastre. Căci, dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre. Deci, Îi ziceau ei: Cine ești Tu? Și le-a zis lor Iisus: Ceea ce v-am spus de la început. Multe am de spus despre voi și de judecat. Dar Cel Care M-a trimis pe Mine adevărat este și cele ce am auzit de la El, Eu acestea le grăiesc în lume. Și ei n-au înțeles că le vorbea despre Tatăl. Deci, le-a zis Iisus: Când veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că de la Mine Însumi nu fac nimic, ci, precum M-a învățat Tatăl, așa vorbesc. Și Cel Care M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui. Spunând El acestea, mulți au crezut în El.”
Fiul șade de-a dreapta Tatălui
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 189-190
„După Epistola către Evrei, Iisus Hristos Se înfățișează cu jertfa Sa în fața Tatălui și apoi se așază de-a dreapta Lui, dar jertfa Lui are o veșnică putere să curățească pe cei ce cred (Evrei 1, 3; 9, 17-24; 10, 12). Apocalipsa exprimă acest paradox al valabilității permanente a jertfei Sale și al măririi Sale, prin chipul mielului junghiat care împărățește (Apocalipsa 5, 12).
Dintr-un punct de vedere, Hristos a intrat cu Sângele Său la Tatăl prin moartea Sa și jertfa aceasta și-a arătat începutul puterii ei prin Înviere. Tatăl o primește cu mirosul ei de bună mireasmă de când se aduce, și în esența ei spirituală se permanentizează din momentul primirii ei, arătată în Învierea lui Hristos, în care se arată și puterea mântuitoare de care S-a umplut Hristos, din acel moment aflat în comuniune deplină cu Tatăl ca om. Dar pentru noi, oamenii, și pentru iconomia mântuirii Fiul rămâne după Înviere cu Trupul Său, încă nu total pnevmatizat, deci într-un plan mai aproape de noi, din care ni se putea face vizibil când voia.
(…) Potrivit Noului Testament, Hristos ridică umanitatea Sa la deplinătatea puterii prin care lucrează asupra noastră, prin cele patru momente succesive: coborârea la iad, Învierea cu trupul, Înălțarea la cer și șederea de-a dreapta Tatălui. Înălțarea la cer și șederea de-a dreapta Tatălui reprezintă deplina pnevmatizare și îndumnezeire a trupului Său omenesc, deplina umplere a lui de infinitatea dumnezeiască, deplina ridicare a lui la starea de mediu transparent neîmpiedicat al iubirii infinite a lui Dumnezeu în lucrarea ei îndreptată spre noi. Fără îndoială aceasta nu înseamnă și topirea Trupului lui Hristos în infinitatea dumnezeiască.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
