„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem seminția lui Avraam și nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veți fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârșește păcatul este rob păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul, însă, rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veți fi într-adevăr. Știu că sunteți seminția lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți, întrucât cuvântul Meu nu încape în voi. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl vostru. Ei au răspuns și I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă ați fi fiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Dar voi, acum, căutați să Mă ucideți pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. Voi faceți faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit.”
Cât har și câtă libertate deține omul
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, A treia convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XI, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 540
„(…) Acestea două – Harul lui Dumnezeu şi libertatea voinței noastre – par potrivnice între ele, dar şi una, şi cealaltă lucrează unite, şi noi înțelegem că şi pe una, şi pe cealaltă din datoria evlaviei trebuie să le socotim deopotrivă. Când Dumnezeu vede că ne îndreptăm spre bine, ne întâmpină, ne conduce şi ne întăreşte: «La vocea glasului tău, îndată ce te va auzi, îți va răspunde» şi: «Cheamă-mă în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi». Şi dimpotrivă, dacă ne vede că ne împotrivim, sau că suntem călduți, aduce în inimile noastre îndemnuri mântuitoare, prin care să reapară şi să se întărească în noi bunăvoința.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, A treia convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XIII, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 543
„Întotdeauna Harul lui Dumnezeu lucrează în bună parte în tovărăşie cu libertatea voinței noastre, pe care o ajută în toate, o ocroteşte şi o apără, uneori cerând şi aşteptând şi de la ea unele încercări de bunăvoință, ca să nu pară că oferă darurile Sale unui trândav care doarme în adâncă nepăsare. Căutând într-un fel ocazii prin care dărnicia şi milostivirea Sa să nu pară fără noimă din cauza amorțelii şi a leneviei oamenilor, El împarte darurile Sale sub motivul vreunor dorințe sau osteneli. Harul lui Dumnezeu rămâne totuşi gratuit, de vreme ce cu o mărinimie nemăsurată pentru nişte încercări mici şi neînsemnate împarte atâtea daruri ale fericirii veşnice şi atâta slavă a nemuririi. Nu trebuie să (…) credem că pocăința aceea a regelui David prin cuvintele: «Am păcătuit înaintea Domnului» i-a spălat cele două păcate atât de grave, şi nu bunăvoința lui Dumnezeu. De aceea el a meritat să audă cele spuse prin profetul Natan: «Şi Domnul a îndepărtat de la tine nedreptatea: nu vei muri». Aşadar, că a adăugat adulterului o omucidere a fost lucrarea voinței lui, dar că a fost mustrat prin profet a fost harul bunăvoinței dumnezeieşti. Dimpotrivă, este meritul lui că a recunoscut cu umilință păcatul, dar este darul milostivului Dumnezeu că într-un timp aşa de scurt a căpătat iertare pentru nişte crime aşa de mari.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
