„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem seminția lui Avraam și nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veți fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârșește păcatul este rob păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul, însă, rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veți fi într-adevăr. Știu că sunteți seminția lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți, întrucât cuvântul Meu nu încape în voi. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl vostru. Ei au răspuns și I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă ați fi fiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Dar voi, acum, căutați să Mă ucideți pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. Voi faceți faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit.”
Robia păcatului
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 506.
„Ce poate fi mai groaznic ca a lăsa să fie pângărit ceea ce este mai de preț în noi, sufletul, de atâtea păcate și până întru atâta să se desfăteze de ele până ce se satură? Dar păcatele n-au niciodată sațiu! De aceea păcatele te părăsesc numai atunci când te ia somnul. Dar, mai bine spus, nici atunci, că și visele și vedeniile din somn îți aduc înainte aceleași păcate! Din pricina asta și când se face ziuă săvârșim de multe ori tocmai faptele pe care le-am trăit în vis. Nu lași să-ți intre un pic de praf în ochi, dar nici nu te uiți că în suflet intră atâtea și târăște după el povara unor atât de mari păcate! Când vom mai putea scoate din sufletul nostru această murdărie pe care o depunem în fiecare zi? Când vom tăia spinii? Când vom semăna semințele cele bune? Nu știi că a venit timpul secerișului? Și noi nici n-am desfundat pământul! Ce vom spune dacă vine Lucrătorul și ne întreabă ce am făcut? Ce-I vom răspunde? Că nu ne-a dat nimeni semințe? Dar eu în fiecare zi am aruncat semințele! Că n-a tăiat nimeni spinii? Dar eu în fiecare zi am ascuțit cazmaua! Că nevoile vieții ne-au copleșit? Dar pentru ce nu te-ai răstignit pe tine lumii? (Galateni 6, 14). Dacă cel care a dat talantul înapoi a fost numit slugă vicleană (Matei 25, 26), nu pentru că nu l-a dat înapoi, ci pentru că n-a adus doi în loc de unul, apoi gândește-te ce ne vor auzi urechile când noi am fi stricat talantul pe care l-am primit! Dacă acela a fost legat și aruncat acolo unde este scrâșnetul dinților (Matei 25, 30), ce vom păți noi, care amânăm de la o zi la alta, care pregetăm, deși mii și mii de fapte ne îndeamnă spre virtute.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
