„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Pentru că n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Fiindcă nu puteți să dați ascultare cuvântului Meu. Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeți. Cine dintre voi Mă vădește de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeți? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultați, pentru că nu sunteți de la Dumnezeu. Au răspuns iudeii și I-au zis: Oare nu zicem noi bine că Tu ești samarinean și ai demon? A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu și voi nu Mă cinstiți pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute și să judece. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.”
Tatăl nostru
Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 468
„Rugați-vă – zice – așa: Tatăl nostru care ești în ceruri. Omul nou, renăscut și redat lui Dumnezeu prin grația Lui, spune în primul rând tată, fiindcă de acum a început să fie fiu. La ale Sale proprii – zice – a venit și ai Săi nu L-au primit. Tuturor celor ce l-au primit le-a dat puterea să devină fiii lui Dumnezeu, care cred în numele Lui (Ioan 1, 11-12). Așadar, cel ce a crezut în numele Lui și a devenit fiu al lui Dumnezeu de aici trebuie să înceapă, ca să aducă mulțumiri și să mărturisească anume că el este fiul lui Dumnezeu, când numește pe Dumnezeu din cer tată al lui.”
Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, IX-X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 469
„(…) Mai întâi numim pe Tatăl care este în cer, dar adăugăm și-i spunem Tatăl nostru, adică al acelora care cred, care prin El au început să fie fiii lui Dumnezeu, renăscuți și sfințiți prin har duhovnicesc. Acest cuvânt îi vizează și-i acuză pe iudei, fiindcă nu numai că au disprețuit, lipsiți de credință, pe Hristos Cel anunțat de profeți și trimis mai întâi la ei, dar L-au și ucis cu cruzime. Ei nu mai pot să numească Tată pe Domnul, fiindcă Domnul îi respinge și-i înfierează zicând: Voi aveți ca tată pe diavolul și voiți să îndepliniți poftele tatălui vostru. Căci el de la început a fost ucigaș și nu a stat pe temelia adevărului, fiindcă nu este în el adevăr (Ioan 8, 44).
(…) Trebuie să ne amintim, frați prea iubiți, și să știm că atunci când spunem că Dumnezeu este Tatăl nostru, trebuie să ne purtăm ca fii ai lui Dumnezeu, pentru că așa cum nouă ne place că-L avem pe Dumnezeu ca Tată, la fel să-I placă și Lui că ne are pe noi fii. Să ne comportăm ca niște Temple ale lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să sălășluiască în noi.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
