„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: adevărat, adevărat zic vouă: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Însă iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea și prorocii; și Tu zici: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac? Nu cumva ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și au murit și prorocii. Cine Te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel Care Mă slăvește, despre Care ziceți voi că este Dumnezeul vostru. Și nu L-ați cunoscut, dar Eu Îl știu; și, dacă aș zice că nu-L știu, aș fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl știu și păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci, au luat pietre ca să arunce asupra Lui, dar Iisus S-a ferit și a ieșit din Templu și, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”
Umilința – o virtute care ne ferește de rele
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a II-a, 18-19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 32
„Este însemnat lucru să-i înveți pe oameni să fie umili, să știe adevărata față a umilinței, să-i cunoască însușirile adevărate. Mulți au chipul, dar nu adevărul umilinței. Mulți o arată pe dinafară, dar pe dinăuntru sunt răi. Se prefac, dar în realitate fug de ea, o disprețuiesc. Sunt unii care se prefac umili, dar înăuntrul lor sunt plini de înșelăciune (Ecclesiasticul 19, 23). Sunt și unii care se umilesc prea mult. Dar umilința adevărată este fără sulemeneală, fără fățărnicie. Ea pornește din cuget fără prihană și mare este puterea ei. Prin neascultarea unui singur om a pătruns moartea și prin ascultarea singurului Domn Iisus Hristos a venit mântuirea tuturor (Romani 5, 10). A știut să se umilească dreptul Iosif care, când a fost vândut ca rob de frații săi, cumpărat de negustori (Facerea 37, 28), umilit în cătușe, cum spune Scriptura (Psalmi 104, 18), a învățat virtutea umilinței, i-a îndepărtat partea slabă. Astfel, dus în părțile Egiptului (Facerea 39) de către un slujitor regal, pus mai mare peste bucătari, cu toată conștiința viței sale nobile, pentru că era din neamul lui Avraam, nu s-a simțit înjosit să îndeplinească slujbe în casă: nu i-a fost silă de condiția rușinoasă în care a ajuns, ci s-a arătat și mai credincios, și mai supus poruncilor stăpânului, dovedind printr-o înțeleaptă judecată că nu interesează în ce stare socială se poate cineva face vrednic de cinste, că acela este scopul binelui, că în orice stare să fii demn, că lucrul cel mai de seamă este ca mai degrabă prin purtare să-ți arăți starea, decât prin stare purtarea. Căci cu cât starea îți este mai de jos, cu atât mai mult te înalță virtutea.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
