„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de Ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este mult, dar lucrătorii sunt puțini; rugați, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său. Mergeți! Iată, Eu vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor. Nu purtați pungă, nici traistă, nici încălțăminte; și pe nimeni să nu salutați pe cale. Iar în orice casă veți intra, întâi ziceți: Pace casei acesteia! Și de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi. Și în această casă rămâneți, mâncând și bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutați din casă în casă. Și în orice cetate veți intra și vă vor primi, mâncați cele ce vă vor pune înainte. Și vindecați pe bolnavii din ea și ziceți-le: S-a apropiat de voi Împărăția lui Dumnezeu. Și în orice cetate veți intra și nu vă vor primi, ieșind în piețele ei, ziceți: Și praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea voastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să știți, că s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Zic vouă că mai ușor va fi Sodomei în ziua aceea decât cetății aceleia. Vai ție, Horazine! Vai ție, Betsaido! Căci dacă în Tir și în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac și în cenușă. Dar Tirului și Sidonului mai ușor le va fi la judecată decât vouă. Și tu, Capernaume, nu ai fost înălțat oare până la cer? Până la iad vei fi coborât!”
Păstorul duhovnicesc
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146
„(…) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din Egipt și Tebaida – n.n.) să nu ascundă, dintr-o rușine primejdioasă, absolut niciun gând care le frământă inimile, ci de îndată ce s-au ivit să le descopere bătrânului. În judecarea acestora să nu se bizuie niciodată pe propria lor socotință, ei să fie convinși că este bun sau rău tot ceea ce a decis analiza bătrânului după o lungă chibzuință. Așa se face că iscusitul vrăjmaș în nicio privință nu-l poate împresura pe tânăr, ca pe unul fără experiență și neștiutor, și nici să-l prindă cu vreun vicleșug pe cel pe care-l vede sprijinindu-se, nu pe judecata lui, ci pe cea a bătrânului. El nu-l poate convinge să ascundă bătrânului îndemnurile de orice fel pe care i le-a aruncat în inimă ca pe niște săgeți de foc. Diavolul atât de dibaci în niciun alt chip nu l-ar putea înșela și aduce la poticnire pe tânăr decât dacă l-ar momi prin îngâmfare sau pofta de mărire să-și ascundă gândurile. De altfel, bătrânii declară că îndeobște semnul știut și vădit al gândurilor diavolești este rușinea de a le mărturisi bătrânului.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 392
„Căci cu cât e mai mare sufletul decât trupul, cu atât e mai de cinste cel ce vindecă sufletul decât cei ce tămăduiesc trupurile.”
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXIII-a, 48-50, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 256-257
„În alegerea de preot să nu precumpănească lăcomia omenească, ci Harul lui Dumnezeu, nu dăruirea de bunăvoie, şi nici propria alegere, ci chemarea cerească. Acela să ofere daruri pentru păcate, care poate să sufere pentru cei păcătoşi, pentru că şi el, precum s-a spus, poartă slăbiciunea. Nu trebuie să-şi ia cineva cinstire pentru sine, ci să fie chemat de Dumnezeu, ca şi Aaron. De aceea Hristos n-a cerut preoția, ci a primit-o (Evrei 5, 4-5). Preoția lui Aaron, fiind preluată de urmaşii lui, se păstra mai mult pe temeiul moştenirii decât pe meritul dreptății. De aceea, după Melchisedec, despre care citim în Vechiul Testament, a venit adevăratul Melchisedec, adevăratul rege al păcii, adevăratul rege al dreptății. Căci aceasta este tălmăcirea numelui fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieții (Evrei 7, 3), acesta fiind Fiul lui Dumnezeu, (…) El este începutul şi sfârşitul (Apocalipsa 1, 8). El este şi o pildă, care arată că preotul trebuie să fie socotit fără mamă şi fără tată, ales fiind nu după meritul neamului, ci după al purtării personale, după întâietatea virtuților. Să fie deplin şi în credință, şi în bună purtare. Nu una fără alta, ci şi una, şi alta să se întregească în viața şi în faptele sale.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
