Evanghelia zilei (Luca 11, 14-23)

Vindecarea unui mut

„În vremea aceea a scos Iisus un demon dintr-un bolnav care era mut. Și, când a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile s-au minunat. Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni. Iar alții, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăție, dezbinându-se în sine, se pustiește și casă peste casă cade. Și dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăția lui? Fiindcă ziceți că Eu scot pe demoni cu Beelzebul. Iar dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot? De aceea, ei vă vor fi judecători. Iar dacă Eu cu degetul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată, a ajuns la voi Împărăția lui Dumnezeu. Când cel tare, înarmat fiind, își păzește curtea, avuțiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui și-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte. Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine risipește.”


De ce îngăduie Dumnezeu existența potrivnicului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXIII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 283

„…Să ne gândim că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol tocmai pentru ca noi, cuprinși de frică, în așteptarea atacului dușmanului, să fim mereu cu multă luare aminte și cu mintea trează și pentru ca să ne ușurăm ostenelile pentru virtute cu nădejdea plății viitoare și cu răsplata bunătăților celor veșnice. Pentru ce te minunezi că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol purtător de grijă al mântuirii noastre? L-a lăsat tocmai pentru ca să ne trezească din trândăvia noastră, să ne fie temei de cununi. Însuși iadul pentru acesta l-a pregătit, ca frica de pedeapsă și grozăvia chinurilor să ne împingă spre Împărăție. Ai văzut cât de iscusită e iubirea de oameni a Stăpânului? Face și iscodește totul, nu numai ca să-i mântuiască pe cei creați de El, ci și ca să-i învrednicească de bună­tățile cele nespuse. De asta ne-a dăruit și voință liberă, de asta a sădit în firea și în conștiința noastră cunoștința păcatului și vir­tuții, de asta a îngăduit să existe diavol și ne-a amenințat cu iadul, pentru ca să nu facem cunoștință cu iadul și să dobândim Împă­răția.”

Metodiu de Olimp, Despre liberul arbitru, Despre Dumnezeu și despre materie, XX, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1984), vol. 10, p. 234

„Dumnezeu n-ar fi făcut nimic deosebit dacă ar fi nimicit El Însuși pe diavol, o creatură mediocră, gata oricând să fie adusă la neexistență. Apoi, această binefacere a lui Dumnezeu n-ar fi fost cunoscută de oameni după aceea, dacă l-ar fi ucis pe diavol de la început. Orice om, neavând în sine însuși dovada imperfec­țiunii sale, s-ar fi considerat bun și s-ar fi crezut, într-un anume fel, rival al lui Dumnezeu, egal cu El. De aceea, existența diavolului nu l-a neliniștit pentru că toți oamenii trebuiau să cunoască Binele. Apoi, ei înșiși au triumfat asupra lui, ei care fuseseră altădată învinși de el.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
25
Shares
Previous Post

Priveghere pentru izbăvirea de molima pierzătoare (pandemie)

Next Post

Dar ce ești, omule, de te lauzi cugetând cele mărețe despre tine?

Related Posts