„Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieșit. Și venind, o află măturată și împodobită. Atunci merge și ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, și, intrând, locuiește acolo; și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.”
Ce este răul?
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IX-a, V-VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 1, pp. 166-167
„Nu socoti pe Dumnezeu autor al existenței răului și nici nu-ți închipui că răul are o existență proprie. Răul nu există aparte, ca o ființă oarecare, și nici nu putem să ni-l imaginăm ca o ființă independentă și de-sine-stătătoare. Răul nu este decât lipsa binelui. Ochii au fost creați; orbirea are loc prin pierderea ochilor. Deci, dacă ochiul n-ar fi fost făcut dintr-o natură supusă stricăciunii, orbirea n-ar fi avut loc. Tot așa și răul: nu există prin el însuși, ci este o consecință a beteșugurilor sufletului. Răul nu este necreat, după cum susțin necredincioșii, care acordă răului aceeași valoare ca și naturii binelui, ca și când și binele și răul ar fi fără de început și veșnice și anterioare creației lumii; dar nici creat. Dacă toate sunt de la Dumnezeu, cum e cu putință ca răul să derive din bine? Nici urâtul nu derivă din frumos și nici viciul din virtute. Citește Cartea Facerii lumii! Vei găsi acolo scris că toate erau bune și bune foarte (Facerea 1, 31). Deci răul n-a fost creat împreună cu cele bune. Dar nici creaturile spirituale, făcute de Creator, n-au fost aduse la existență amestecate cu răul. Dacă în momentul creației, creaturile materiale nu au avut în ele însele răul, cum ar fi putut creaturile spirituale, care se deosebesc atât de mult de cele materiale, și prin curățenie și prin sfințenie, să aibă vreo părtășie cu răul? Dar mi se poate spune: Răul este o realitate și efectele lui se văd răspândite din belșug de-a lungul întregii vieți. De unde-și are, dar, existența, dacă răul nu-i nici necreat, nici creat? Cei care cercetează unele ca acestea să răspundă la următoarele întrebări: De unde vin bolile? De unde beteșugurile trupului? Că nu se poate spune că boala este necreată, dar nici că este creație a lui Dumnezeu. Nu! Ființele au fost create cu o structură naturală potrivit firii lor și au fost aduse la viață având desăvârșite toate mădularele; se îmbolnăvesc atunci când își pierd starea naturală de viețuire își pierd sănătatea fie printr-o viețuire rea, fie dintr-o pricină oarecare ce aduce îmbolnăvirea trupului. Deci Dumnezeu a făcut trupul, nu boala; a făcut sufletul, nu păcatul; sufletul se înrăiește când se îndepărtează de starea lui naturală.
– Dar în ce constă pentru suflet binele pe care îl avea înainte de a se înrăi?
– În aceea că era aproape de Dumnezeu și unit cu El prin dragoste. După ce sufletul a căzut din această stare, a fost stricat de fel de fel de boli.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IX-a – Despre faptul că Dumnezeu nu este autorul relelor, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 159-160
„Asemănător acestuia și tot atât de nebun este și acela care spune că Dumnezeu este autorul relelor. Spun că amândoi săvârșesc un păcat tot atât de mare, pentru că amândoi tăgăduiesc pe Cel Bun: unul spunând că nu există Dumnezeu, iar celălalt hotărând că Dumnezeu nu este bun. Dacă Dumnezeu este cauza relelor, atunci e evident că nu e bun și, deci, și o afirmație și alta duc tot la tăgăduirea existenței lui Dumnezeu. De unde bolile? se întreabă ei. De unde morțile premature? De unde distrugerile complete ale orașelor? De unde naufragiile, războaiele, molima? Acestea sunt rele, spun ei, și sunt toate fapte ale lui Dumnezeu. Deci, pe cine altul putem socoti pricinuitor al acestor rele dacă nu pe Dumnezeu? Haide, dar, pentru că am dat de o problemă mult dezbătută, să încercăm să-i dăm o explicație clară și lipsită de confuzie, după ce vom pune mai întâi ca bază a discuției un principiu recunoscut de toată lumea, cercetând această problemă cu cea mai mare grijă. Un lucru trebuie să avem clar în mințile noastre: că odată ce suntem făptura Bunului Dumnezeu, că odată ce suntem păziți de El, Care rânduiește pentru noi și pe cele mici și pe cele mari, urmează că nu putem suferi ceva fără voia lui Dumnezeu și că nici una dintre suferințele noastre nu este spre vătămarea noastră sau spre ceva asemănător; și deci nu trebuie să ne închipuim pentru noi o situație mai bună. Morțile vin de la Dumnezeu; dar moartea nu este un lucru rău, afară numai dacă-mi vorbești de moartea păcătosului; că pentru păcătos eliberarea de suferințele de pe pământ este început al chinurilor din iad, iar suferințele din iad nu au autor pe Dumnezeu, ci pe noi înșine. Începutul și rădăcina păcatului stau în noi și în libertatea voinței noastre. Am putea să nu avem nicio suferință dacă ne-am îndepărta de viciu; dar pentru că noi înșine, prin plăcere, ne-am lăsat ademeniți de păcat, ce motiv serios am putea invoca încât să nu fim noi înșine autorii suferințelor noastre?”
Sursa: http://ziarullumina.ro
