Evanghelia zilei (Luca 11, 34-41)

„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău este rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lumina din tine să nu fie întuneric. Așadar, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nicio parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei. Și, pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; deci, intrând, a șezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Atunci Domnul a zis către el: Acum voi, fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar înăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie. Nebunilor! Oare cel ce a făcut partea din afară n-a făcut și partea dinăuntru? Dați mai întâi milostenie cele ce sunt dinăuntru vostru și, iată, toate vă vor fi curate.”


Lumina din tine

Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Ed. Deisis (2001), p. 201

„Privegherea nu este negreșit numai a monahilor, ci și a oamenilor din popor ce se îndeletnicesc cu felurite munci, iar femeile care țes, topitorii și turnătorii de aur priveghează mai mult decât cei mai mulți monahi; de aceea spunem că niciuna din toate aceste fapte virtuoase nu e lumină. Nici chiar adunate la un loc toate faptele și virtuțile nu sunt în chip neștirbit Lumina dumnezeiască, căci toate faptele oamenilor sunt departe de ea, iar faptele împlinite de noi față de cei ce viețuiesc în răutate se numesc lumină ca unele care-i călăuzesc pe aceia spre cele bune, și atunci ceea ce în mine e întuneric și mă face orb devine pentru aproapele meu lumină și-i luminează pe cei ce mă văd. Și ca să nu bănuiești că-ți spun paradoxuri, ascultă și-ți voi spune dezlegarea enigmei: postesc poate pentru tine, ca să mă arăt postind (Matei 6, 16), și acest lucru mi se face negreșit pentru ochii mei un ac împlântat ca o bârnă (Matei 7, 3) în mijlocul lor; tu însă te luminezi văzându-mă, dacă nu mă osândești, ci te ocărăști pe tine însuți ca unul stăpânit cu totul de lăcomia pântecului, fiindcă plecând de aici ești călăuzit spre înfrânarea pântecelui și înveți să nesocotești în chip vădit desfătarea. Sau, iarăși: mă îmbrac umil și zdrențăros și, plimbându-mă într-o singură haină, mă gândesc să vânez slavă și laudă de la cei ce mă văd și să mă arăt lor ca un alt nou apostol, și de aceea, acest lucru mi se face pricină de toată vătămarea, de întuneric și pâclă groasă în sufletul meu; însă pe oamenii care mă văd, acest lucru îi luminează și îi învață să disprețuiască găteala, să disprețuiască bogăția și să se țină de o haină umilă și aspră, care e cu adevărat veșmântul apostolilor. Așa și toate celelalte făptuiri ale virtuților sunt făptuiri fără lumină, fapte fără rază, căci atunci când toate faptele virtuoase sunt adunate împreună, precum spuneam mai înainte, și se fac una, ele se aseamănă unui sfeșnic lipsit de lumină.”

Sfântul Ioan Casian, Așeză­mintele mănăstirești, Cartea a V-a, Cap. 20-21, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 175

„(…) Cine n-a izbutit să-și potolească patimile puse în văzul tuturor și ușor de supus, cum va fi în măsură să le înfrângă, prin cârma propriei judecăți, pe cele ascunse și care ard pe dinăuntru, fără ca cineva din noi să fie martor? De aceea în orice simțământ și dorința duhului își dovedește forța ei: dacă aceasta este biruită de poftele cele mai mici și așezate la vedere, însăși conștiința îi dă fiecăruia mărturie că nu se va putea împotrivi patimilor celor mai mari, mai tari și mai ascunse. Într-adevăr, nu trebuie să ne înfricoșăm de dușmanii din afară: dușmanul este închis în noi înșine și el duce zilnic un război lăuntric împotrivă-ne. Biruindu-l pe acesta, toate potrivniciile din afară vor slăbi, toate vor fi învinse și supuse ostașului lui Hristos. Nu vom avea dușman de temut în afară, dacă cele din lăuntrul nostru se supun biruite duhului.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Comunicarea părintelui Serapion, Cap. IV, 5-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 379

„Cei ce se ostenesc pentru curăție sufletească înlătură de la început înseși prilejurile patimilor carnale, astfel că sufletul nu mai poate fi îmbolnăvit prin amintirea acelor pasiuni. Trebuie ca unei boli duble să i se aplice o îngrijire dublă. Pentru corp este necesar să fie înlăturate chipul și materia care ispitește, pentru ca pofta să nu încerce să se dezlănțuie, iar pentru suflet la fel, ca să nu ia naștere în el gânduri necurate. Este de folos să fie puse mai presus de orice meditație atentă asupra Scripturilor, vegherea cu grijă și retragerea în singurătate. Pentru celelalte vicii trăirea în societate nu este vătămătoare, ba din contră, de cel mai mare folos pentru cei ce doresc într-adevăr să se lipsească de ele, fiindcă prin legăturile cu oamenii ele se pot descoperi și, fiind date pe față și mai des puse la încercare, se pot vindeca mai repede.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
229
Shares
Previous Post

Apostolul zilei (I Tesaloniceni 3, 8-13)

Next Post

Legătura dintre Stareța Macrina și Cuviosul Iacov Tsalikis

Related Posts