,

Evanghelia zilei (Luca 11, 42-46)

Mustrarea fariseilor

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceți, iar pe acelea să nu le lăsați. Vai vouă, fariseilor! Că iubiți scaunele din față în sinagogi și închinăciunile în piețe. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că sunteți ca mormintele care nu se văd și oamenii care umblă peste ele nu le știu. Și, răspunzând, unul dintre învățătorii de Lege I-a zis: Învățătorule, acestea zicând, ne mustri și pe noi! Iar El a zis: Vai și vouă, învățătorilor de Lege! Că împovărați pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu voiți să le atingeți.”


Necesitatea mustrării

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia III, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 230-231

„Toate sunt pentru mine basm, umbră și vis! Niciunul din cei bogați pe pământ nu mă va putea apăra dincolo, când voi fi învinuit și acuzat că n-am răzbunat, cu toată tăria cuvenită, legile lui Dumnezeu. Aceasta a pierdut pe minunatul acela bătrân, pe Eli, deși viața-i era nepătată! Totuși pentru că a trecut cu vederea pe cei care călcaseră legile lui Dumnezeu a fost pedepsit împreună cu copiii lui și a primit cea mai cumplită pedeapsă (I Regi 4, 1-19). Dacă Eli preotul a fost atât de cumplit pedepsit pentru că n-a întrebuințat față de copiii lui bărbăția cuvenită, deși îl silea la asta dragostea firească de fii, ce iertare voi avea eu, care nu sunt silit nici de o astfel de dragoste și mai stric și totul din cauza lingușelilor? Așadar, ca să nu pier și eu, și voi, lăsați-vă, vă rog, convinși de cuvintele mele! Fiți voi înșivă cercetătorii și socotitorii vieții voastre!”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LVI, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 655

„Știu că mulți aud cu neplăcere cuvintele acestea. Dar care ar fi folosul tăcerii? Dacă aș tăcea și nu v-aș supăra deloc cu spusele mele, ar fi cu neputință să vă scap de pedeapsă cu tăcerea, ba, dimpotrivă, tocmai tăcerea ar mări pedeapsa; și nu numai vouă, ci și mie mi-ar pricinui pedeapsă o tăcere ca aceasta. Ce folos de vorbe plăcute, dacă nu ajută la treburi, ba te mai și vatămă? Ce câștig să te bucur cu cuvântul, dar de fapt să te supăr? Ce câștig ai să-ți încânt auzul, dar să-ți chinuiesc sufletul? De aceea e de neapărată trebuință să vă supăr aici pe pământ, ca să nu fim osândiți dincolo.”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 318

„(…) Nemilostiv nu este cel care ceartă, ci cel care tace, după cum desigur nemilostiv este cel care lasă veninul înăuntru în cel mușcat de șarpe veninos, nu cel care-l scoate. Acesta (cel care nu ceartă) risipește și dragostea; pentru că, precum relatează Scriptura, cel care cruță toiagul îl urăște pe fiul său, iar cel care îl iubește îl pedepsește stăruitor (Pilde 13, 24).”

Sursa: http://ziarullumina.ro