Sfântul Luca, arhiepiscopul Crimeii
Printre oamenii care trăiesc în jurul nostru există oameni care nu cred în Dumnezeu și totuși fac fapte bune. Adeseori aud următoarea întrebare:
– Aceasta nu este suficient? Acești oameni nu se vor mântui pentru faptele lor bune?
Și trebuie neapărat să le dau răspunsul:
– Nu! Nu se vor mântui numai cu faptele bune.
– Și de ce nu se vor mântui?
– Pentru că așa a spus Domnul și Dumnezeu nostru Iisus Hristos când „un învăţător de Lege, ispitindu-L, L-a întrebat: «Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege?», iar El i-a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta… Aceasta este marea şi întâia poruncă». Iar a doua, la fel ca aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»” (Mt. 22, 35-39).
Dacă credința în Dumnezeu și dragostea față de El este întâia și cea mai mare poruncă a Legii, dacă a doua poruncă despre dragostea față de aproapele izvorăște din prima și dacă dragostea față de aproapele își ia puterea din dragostea pentru Dumnezeu, atunci aceasta înseamnă că, pentru a se mântui cineva, trebuie să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima sa, pentru că aceasta este întâia și cea mai importantă poruncă a Legii.
Dar ce înseamnă mântuirea? A se mântui cineva înseamnă să moștenească viața veșnică, să intre în Împărăția lui Dumnezeu și să devină cetățean al acestei Împărății. Dar ce este Împărăția lui Dumnezeu și ce este viața veșnică?
Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos le-a spus evreilor un cuvânt minunat. Cum că toți trebuie să mănânce Pâine cerească, iar Pâinea cerească este Trupul Său, pe care El îl dă pentru mântuirea lumii și pentru ca să aibă viață. „Amin, amin zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (Ioan 6, 53).
– Care viață?
– Viața cea veșnică. Nu veți avea viață veșnică, nu veți deveni cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu și nu se va mântui sufletul nostru. Poate exista ceva mai clar decât acest cuvânt? Dacă nu credem cu toată inima în Dumnezeu, dacă nu ne botezăm, dacă nu ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele lui Hristos, atunci nu există mântuire pentru noi. Vedeți că numai faptele bune nu ajung?
Știm că și necredincioșii fac fapte bune și drepte. Dar atunci se naște întrebarea: Cum vom judeca faptele bune pe care le fac necredincioșii? Care este valoarea lor? Desigur, toate faptele bune pe care le fac acești oameni au valoarea lor și ea este mare. Suntem de acord cu aceasta, dar trebuie să știm că există o diferență între faptele bune pe care le fac necredincioșii și cele pe care le fac oamenii care cred în Dumnezeu cu toată inima lor.
– Dar care este diferența?
– Diferența este următoarea: Există o mulțime de oameni, oameni foarte puternici, care le jertfesc pe toate, chiar și viața lor, de dragul poporului lor. Au existat mulți oameni de acest fel, chiar și în vremea noastră. Au existat mulți oameni care și-au dat viața pentru binele poporului lor și al neamului lor. Există de asemenea oameni care-și jertfesc viața pentru poziția lor.
– Dar care este caracteristica comună a tuturor acestor fapte bune?
– Această dragoste a lor pentru poporul lor oricât de bună ar fi, este o dragoste numai pentru poporul lor, iar pentru oamenii altor popoare și neamuri există ură. Însă dragostea adevărată și curată, cea plăcută lui Dumnezeu, nu poate avea ură, ci ea îi îmbrățișează pe toți și pe toate, este sobornicească. Pentru a face binele este trebuință de asceză, osteneală; trebuie să ne silim pe noi înșine să facem binele. Trebuie să ne scârbim de rău, de orice nedreptate și să ne întoarcem spre adevăr.
Ca să săvârșim fapte bune este trebuință de nevoință. Numai atunci când, cu mari și stăruitoare osteneli, ne vom curăța inima și astfel vom atrage Harul lui Dumnezeu, care va aprinde în inima noastră dumnezeiasca dragoste, dragoste față de toți oamenii care nu urăște pe nimeni, numai atunci această dragoste ne va deschide calea către Împărăția lui Dumnezeu.
Așadar, nu sunt suficiente numai faptele bune și nu ajunge numai viața morală, ci este trebuință și de credință. Deoarece numai credința în Dumnezeu și comuniunea cu El ne dau puterea să săvârșim fapte bune, curate și plăcute lui Dumnezeu. Iar această putere nu o poate da viața morală și mare greșeală fac cei care cred că pot înlocui Credința cu o oarecare învățătură morală.
Fie ca dumnezeiescul Har să se sălășluiască în inima noastră, ca să devină biserică a Preasfântului Duh! Amin.
