Și-a ridicat cu răbdare crucea și a găsit învierea! 

Vă voi vorbi și despre viața grea a mamei bunicii mele și despre dumnezeiescul ei sfârșit. Fiul străbunicii mele s-a căsătorit cu o femeie foarte capricioasă, pe care am cunoscut-o și eu. Era într-adevăr o femeie foarte rea. Îmi spunea mama mea că bunica ei stătea împreună cu ei. Nora se purta cu ea ca și cu o slujnică. O punea să facă toate treburile casei și să-i crească și copiii. Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns acestea, o mai și bătea pe deasupra.

Mama mea îmi povestea: „Când bunica mea ștergea podeaua, mergea nora ei și murdărea locul unde ștersese și o punea să facă din nou. Atunci ștergeam în genunchi, pentru că nu existau mopuri. De multe ori apuca cârpa de șters și cu ea o lovea peste față, fiindcă nu-i plăcea cum făcuse curățenie. Și atunci bunica mea o lua de la capăt. Când spăla rufele în covată, îi le arunca pe pământ, ca să se murdărească și să le spele din nou. De multe ori o apuca de cap și-l băga în covata cu săpun. Poți să-ți închipui ce trăgea sărmana!… Alteori îi trăgea cu piciorul, iar atunci când bunica cădea jos, începea să o lovească. Când o vedea unchiul meu, o întreba: „Mamă, ce ai pățit?”. Iar aceea răspundea: „Nimic, copilul meu, m-am împiedicat, am căzut și m-am lovit. Bătrânețile, copilul meu… ce să fac?”. Viața bunicii mele astfel se scurgea cu nora ei cea nătângă. Dumnezeu însă o înzestrase cu multă dragoste și răbdare. A venit și ceasul morții ei. Bunica avea două fiice, pe mama mea și pe mătușa Vaso. De la ea am primit numele meu. Mătușa Vaso murise înainte de a mă naște eu. A murit foarte tânără. Trebuie să fi avut în jur de 30 de ani, dar a fost o fată foarte bună și toți sătenii spuneau că s-a dus în Rai. Mama mea însă chiar a văzut-o în bucuria Raiului. Mama mea plângea foarte mult pentru pierderea mătușii mele Vaso, până când i s-a arătat în vis și i-a spus: „Urania, încetează să mai plângi! Lacrimile tale s-au făcut ca un râu și mă vei îneca. Privește unde sunt!”. Și atunci mama mea a văzut-o plină de lumină; de atunci a încetat să mai plângă și era chiar bucuroasă.

Bunica a trimis pe un copil de-al vecinei să o cheme pe mama mea lângă ea. Când mama mea a ajuns, bunica era întinsă pe saltea. „Urania, copilul meu, i-a spus bunica, închide ușa și vino să-ți spun ceva!”. Mama mea a făcut precum i-a spus, dar ușile nu sunt ca cele de astăzi și nu se închideau bine. Atunci sfânta ei măicuță i-a descoperit următoarele: „Copilul meu, doi Îngeri țin o cunună luminoasă care coboară până în fața mea, după care urcă înapoi. Apoi coboară din nou, urcă din nou… iar o voce mi-a spus că mâine voi pleca la Cer. De aceea te-am chemat, copilul meu, ca să te pregătesc”. Nora ei, care asculta în ascuns, a deschis ușa și a strigat: „Iartă-mă, …, iartă-mă!”. „Eu te-am iertat, fiica mea. Să ceri iertare de la Dumnezeu”, i-a răspuns bunica.

A doua zi bunica a murit. Toată casa era plină de mireasmă. Dumnezeu a îngăduit să simtă aceasta toți sătenii. De ani de zile cu toții vorbeau despre sfânta bătrânică. Aceasta era bunicuța mea. Să ne învrednicească Dumnezeu să mergem lângă ea!

Să știți că atunci când cineva merge în Rai, tot Cerul prăznuiește. Însă nora străbunicii mele a uitat repede că există Dumnezeu, precum și moartea binecuvântată a soacrei sale și a continuat să chinuiască pe oamenii din jurul ei până la moartea ei. Străbunica mea și cele două fiice ale ei se află în Rai, lângă Dumnezeu, și se bucură printre Sfinți și Îngeri. Fie ca și noi să mergem în Rai, alături de ele! Fie ca să ne învrednicim să vedem și să-L trăim pe Hristos!

Fragment din cartea Ascultă-mă!, de Monahia Porfiria, ce a apărut la Editura Evanghelismos.

Total
73
Shares
Previous Post

Rugăciunea particulară (V)

Next Post

Vindecarea demonizatului din ținutul gherghesenilor

Related Posts