Evanghelia zilei (Luca 12, 2-12)

„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Nimic nu este acoperit care să nu se descopere și nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte ați spus la întuneric se vor auzi la lumină; și ceea ce ați vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperișuri. Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: Temeți-vă de Acela care, după moarte, are putere să vă arunce în gheena; da, vă zic vouă, de Acela să vă temeți. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Și nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu; ci și perii capului vostru, toți sunt numărați. Nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. Și zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea Îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea Îngerilor lui Dumnezeu. Oricui va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. Iar când vă vor duce în sinagogi și la dregători și la stăpâniri, nu vă îngrijiți cum sau ce veți răspunde, sau ce veți zice, că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneți.”


Apostazia și erezia

Tertulian, Despre prescripția contra ereticilor, II, 6-8, III, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 139

„(…) Ereziile sunt în cinste numai la cei cu credință slabă. În lupta atleților și a gladiatorilor nu învinge cineva întotdeauna fiindcă e puternic, sau fiindcă e de neînvins, ci fiindcă este slab adversarul; se înțelege că același învingător poate fi învins dacă întâlnește în luptă un adversar mai puternic decât el. Nu altfel se întâmplă și cu ereziile; ele își iau tăria de la slăbiciunea câtorva, dar se dovedesc fără vigoare când întâmpină o credință puternică. Cei slabi la minte sunt de obicei câștigați de anumite persoane pentru erezii și ajung la prăbușire. De ce a trecut de partea lor femeia aceasta, sau bărbatul acela, care erau atât de credincioși, atât de înțelepți și atât de folositori Bisericii? Cel ce întreabă astfel nu va putea oare să-și răspundă sieși că aceia pe care ereziile i-au putut câștiga nu trebuie socotiți nici credincioși, nici înțelepți, nici folositori Bisericii? Și e de mirare – pe cât judec eu – că acela care odată a trecut cu bine printr-o încercare poate greși mai târziu?” 

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Apostolul zilei (I Tesaloniceni 5, 9-13; 24-28)

Next Post

Marele medicament este ca omul să se dăruiască slujirii lui Hristos

Related Posts
Total
0
Share