„În vremea aceea a intrat Iisus în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor, în zi de sâmbătă, ca să mănânce, și ei Îl pândeau. Și, iată, un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Și, răspunzând, Iisus a zis către învățătorii de Lege și către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Și luându-l, l-a vindecat și i-a dat drumul. Și către ei a zis: Care dintre voi, de-i va cădea fiul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? Și n-au putut să-I răspundă la aceasta. Apoi, luând seama cum își alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemați o pildă, zicând către ei: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine și, venind cel care te-a chemat pe tine și pe el, să-ți zică: Dă acestuia locul. Și atunci cu rușine te vei duce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci tu, când vei fi chemat, mergând așază-te în cel din urmă loc, ca, atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinste în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine. Căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.”
Înălțimea smereniei
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 286
„(Învățătura de) bază a creștinismului aceasta este: oricâte fapte de dreptate ar face omul, să nu se mulțumească cu ele, să nu se considere mare, ci să fie sărac cu duhul, iar dacă se face părtaș al harului, să nu creadă că a primit ceva, să nu creadă că este cineva și să nu înceapă să învețe (pe alții), ci (din contră), ducând o viață curată, fiind ospitalier, postind mult, rugându-se și împărtășindu-se de har, să nu socotească sufletul său de preț.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 436
„Nu e smerenie atunci când ești silit de datorie să cinstești pe altul; asta nu-i smerenie, ci datorie. Adevărata smerenie este atunci când dăm locul celor care par mai mici decât noi, când dăm cinste celor pe care-i socotim a fi cu mult mai prejos decât noi. Dacă, însă, suntem cu mintea luminată, nu socotim pe nimeni mai prejos decât noi, ci pe toți oamenii superiori nouă. Și aceasta n-o spun despre noi, care suntem cufundați în mii și mii de păcate, ci o spun chiar celui care se știe încărcat cu mii de fapte bune; și acela, dacă nu socotește că este în urma tuturor, n-are niciun folos de pe urma tuturor faptelor sale bune. Atunci ești smerit, când, deși ai pricină să te lauzi, totuși te micșorezi pe tine însuți, te smerești, te umilești. Atunci te urci la înălțimea cea adevărată, după făgăduința Domnului, Care spune că cel ce se smerește se va înălța.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
