În vremea aceea a intrat Iisus, într-o sâmbătă, în casa unuia dintre mai-marii fariseilor, ca să mănânce pâine. Și a zis celui care-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei, la rândul lor, pe tine, și să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi, și fericit vei fi, că ei nu pot să-ți răsplătească, ci ți se va răsplăti la învierea drepților. Și, auzind acestea, unul dintre cei ce ședeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu!
Binecuvântarea Domnului în unirea și dragostea dintre frați
Sfântul Ioan Gură de Aur. Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul 132, Doxologia, Iași 2011, pp. 580-582
Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui. Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac (Ps. 132).
În acest verset, și plăcerea, și frumusețea sunt reunite. Pe acestea le-a dobândit dragostea (…) Pe aceasta o cântă aici. Căci nu a vorbit simplu despre faptul de a locui într-o casă, ci de a locui împreună în comuniunea (unirea) dragostei. (…) Acestea nu sunt spuse în van, ci fiindcă mai înainte de robie cele zece seminții și celelalte două erau dezbinate – fapt care a fost pricină de multă fărădelege și care i-a dus la răzvrătiri, la ceartă și la războaie. Ca nu cumva acestea să se întâmple iarăși, (psalmistul) îndeamnă poporul și îl sfătuiește să nu se mai dezbine, ci să locuiască împreună, să se adune laolaltă, să se supună unui singur conducător și rege și dragostea să curgă de la început până la sfârșit ca roua care se coboară și se răspândește pretutindeni.
(…) Că acolo a poruncit Domnul binecuvântarea. Unde, adică? Acolo, într-o asemenea locuire împreună, într-o asemenea unire, într-o asemenea armonie și sălășluire împreună. Și aceasta este binecuvântarea, după cum blestemul se află în cele contrare. (…) Căci acolo unde este dragoste, este multă siguranță, mult ajutor de la Dumnezeu. (…) Căci așa cum războiul și cearta produc moartea, și moarte neașteptată, la fel dragostea și unirea aduc pacea și armonia. Iar unde este pace și armonie, acolo este viață la adăpost de pericole și în deplină siguranță.
Sursa: http://ziarullumina.ro.