Evanghelia zilei (Luca 14, 1, 12-15)

Iisus în casa unui mare fariseu

„În vremea aceea a intrat Iisus, într-o sâmbătă, în casa unuia dintre mai-marii fariseilor, ca să mănânce pâine. Și a zis celui care-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei, la rândul lor, pe tine, și să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi, și fericit vei fi, că ei nu pot să-ți răsplătească, ci ți se va răsplăti la învierea drepților. Și, auzind acestea, unul dintre cei ce ședeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu!”


Câtă milostenie să facem?

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 743-744

„Dacă nu va prisosi dreptatea voastră, spune Hristos, mai mult decât a cărturarilor și fariseilor, nu veți intra în Împărăția Cerurilor (Matei 5, 20). Deci chiar dacă faci milostenie, dar dacă nu faci mai multă decât cărturarii și fariseii, nu vei intra în Împărăția Cerurilor.

– Câtă milostenie dădeau ei?, m-ar întreba cineva.

– Tocmai aceasta vreau s-o spun acum, pentru ca aceia ce nu dau milostenie să dea, iar cei ce dau să nu se mândrească, ci să dea mai mult. Câtă milostenie dădeau ei, dar? Dădeau zece la sută din tot ce aveau; iarăși încă o dată zece la sută și după asta încă o dată, a treia oară. Dădeau milostenie cam a treia parte din averea lor. Căci cele de trei ori câte zece la sută, atâta fac. În afară de asta mai dădeau și pârgă de fructe, primii născuți și altele mai multe, de pildă: pentru păcate, pentru curățire, în sărbători, la anul jubiliar, la stingerea datoriilor, la liberarea robilor, la împrumuturile fără dobânzi. Deci dacă nu face mare lucru cel care dă milostenie a treia parte din averea sa, dar, mai bine spus, jumătate – că adunate toate acestea cu celelalte fac jumătate -, deci dacă nu face mare lucru cel care dă milostenie jumătate din averile sale, de ce nu va fi vrednic cel care nu dă nici a zecea parte? Pe bună dreptate, dar, a spus: Puțini sunt cei ce se mântuiesc (Luca 13, 23).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 604-605

„Să nu-mi spui că bogații au făcut milostenie! Nu vor scăpa de pedeapsă dacă nu vor face milostenie pe măsura avuției lor. Milostenia nu trebuie judecată cu măsura datului, ci cu slobozenia inimii. Dacă sunt pedepsiți chiar cei care n-au făcut milostenie pe măsura avuției lor, apoi cu mult mai mult vor fi pedepsiți cei care se dau în vânt după cele de prisos, cei care-și clădesc case cu trei și patru etaje, dar disprețuiesc pe cei flămânzi, cei care se îngrijesc de adunatul banilor, dar nu se îngrijesc deloc de milostenie.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Opta, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 273

„(…) Pe cel ce dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu, după cuvântul fericitului Pavel (II Corinteni 9, 7).”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Minune! Acesta deocamdată nu!

Next Post

Rețeta de mântuire a Cuviosului Paisie Aghioritul pentru toți cei osteniți și împovărați

Related Posts
Total
0
Share