„În vremea aceea mergeau cu Iisus mulțimi multe și, întorcându-Se, a zis către ele: Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu. Și cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi și-și face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Pentru ca nu cumva, punându-i temelia și neputând să-l termine, toți cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie și îl roagă să facă pace. Așadar, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. Bună este sarea, dar dacă și sarea se va strica, cu ce va fi dreasă? Nici în pământ, nici în gunoi nu este de folos, ci o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă.”
Discernământul și lipsa lui
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 340
„Odată ce sufletul se împărtăşeşte de har, îi sunt mai folositoare cunoaşterea, prudența şi discernământul, de altfel, pe aceste (însuşiri) i le şi dă Dumnezeu, când sufletul le cere, ca să slujească după cuviință Duhului – pe care s-a învrednicit să-L primească -; ca nu cumva să fie înșelat de (duhul) răutății, ca nu cumva să greşească din neştiință, ca nu cumva să fie neglijent, ca nu cumva să trăiască fără nicio teamă, ca nu cumva să se abată de la calea cea dreaptă.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, cap. XX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 57-58
„ (…) după cum ne spune Apostolul însuşi, la deosebirea în mod ştiințific a binelui de rău nu se poate ajunge decât printr-o stare de înalt nivel duhovnicesc şi de trăire mai bogată. De aici şi porunca: toate să le încercăm (I Tesaloniceni 5, 21), întrucât însuşirea specifică a omului duhovnicesc este să judece lucrurile adânc.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor, Omilia II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 142
„(…) cel ce nu deosebeşte, din lucrurile înseşi, binele de rău, ci, luându-se după urmele celor ce i-au permis, ia obişnuința trecută a vieții drept învățătoare a vieții sale, adeseori, fără să ştie, se pomeneşte în timpul judecății celei drepte, ajungând capră în loc de oaie.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 284
„Este nevoie de multă luptă, de trudă ascunsă şi nevăzută, pentru a face cercetarea cugetelor şi pentru a exersa simțurile cele slăbite ale sufletului nostru, în vederea deosebirii binelui de rău (Evrei 5, 14).”
Sursa: http://ziarullumina.ro
