Evanghelia zilei (Luca 14, 25-35)

Urmarea lui Hristos

„În vremea aceea mergeau cu Iisus mulțimi multe și, întorcându-Se, a zis către ele: Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe frați și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu. Și cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi și-și face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Pentru ca nu cumva, punându-i temelia și neputând să-l termine, toți cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie și îl roagă să facă pace. Așadar, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu. Bună este sarea, dar dacă și sarea se va strica, cu ce va fi dreasă? Nici în pământ, nici în gunoi nu este de folos, ci o aruncă afară. Cine are urechi de auzit să audă.”


Originea dorinței de a urma lui Hristos

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 124, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 306-307

„Cel ce a adus la subzistență toată firea cu înțelepciune și a sădit în chip ascuns, în fiecare dintre ființele raționale, ca primă putere, cunoașterea Sa, ne-a dat și nouă, umiliților oameni, ca un Stăpân prea darnic, după fire, dorul de El, împletind cu acesta în chip natural puterea rațiunii, ca să putem cunoaște cu ușurință modurile împlinirii dorului și ca nu cumva, greșind, să nu nimerim la ceea ce luptăm să ajungem. Deci, mișcân­du-ne potrivit acestui dor în jurul adevărului însuși și al înțelepciunii și al cârmuirii ce se arată tuturor în chip bine orânduit, suntem ajutați de acestea să căutăm a ajunge la Acela în vederea Căruia am primit dorul. Și aceasta cunoscând-o tainic studioșii și râvnitorii iubitori ai adevărului, și-au ales ca singura preocupare și strădu­ință nevoința ostenitoare cu aceasta. Căci au fost învățați de însăși adevărata înțelegere și rânduială a lucrurilor că, dacă își conturează întrucâtva prin contemplații binecredincioase o icoană a adevărului viitor și dau dorului o certitudine, făcându-și sufletul mai pregătit, ca unul ce s-a exercitat bine în cele de aici, se vor muta fără de osteneală după viața aceasta la adevărul viitor, care li s-a conturat lor bine încă de aici prin înțelesuri mai dumnezeiești. Căci Însuși Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi conduce pe aceștia spre adevărul întreg, pe care li-l va arăta simplu și clar și în afară de orice îndoială, varietatea simbolică, în neclaritatea enigmatică. Astfel, în virtutea făptuitoare, ei au scăpat de durere, întristare și suspin, datorită desă­vârșitei nepătimiri, iar în cunoș­tința contemplativă, de toată neclaritatea și nedumerirea, datorită înțelepciunii.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
31
Shares
Previous Post

Colind: Sfântă Maică, Sfânt Copil

Next Post

Cinci minute despre Dumnezeu

Related Posts