Evanghelia zilei (Luca 15, 1-10)

Oaia cea pierdută

„În vremea aceea se apropiau de Iisus toți vameșii și păcătoșii, ca să-L asculte. Dar fariseii și cărturarii cârteau, zicând: Acesta primește la Sine pe păcătoși și mănâncă cu ei. Atunci a zis către ei pilda aceasta, spunând: Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până ce o găsește? Și, găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; și, sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: Bucurați-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută. Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește? Și, găsind-o, își cheamă prietenele și vecinele sale, spunându-le: Bucurați-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem. Zic vouă că tot așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește.”


Întoarcerea păcătosului

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 2-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 337-338

„Se întâmplă uneori ca diavolul să vorbească cu viclenie inimii tale și să-i zică: Știi câte rele ai făcut! Ți s-a umplut sufletul de nelegiuiri și te-ai îngreuiat cu păcate (multe). (Eu, însă, zic): Să nu te lași și sub pretextul smereniei să nu ajungi la disperare! (Să știi că) de la călcarea poruncii a intrat în lume răutatea și de atunci vorbește în fiecare moment sufletului, precum vorbește un om către alt om și-i sugerează lucruri nebunești. (La insinuările diavolului) să răspunzi: Am în scris asigurarea lui Dumnezeu că: Nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă prin pocăință și să fie viu (Iezechiel 23, 11). De altfel, ce rost a avut coborârea (Fiului lui Dumnezeu printre oameni), dacă nu ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, să-i lumineze pe cei dintru întuneric și să dea viață celor morți? După cum puterea potrivnică ne îndeamnă (la săvârșirea faptelor rele), tot așa și harul divin (ne îndeamnă la săvârșirea faptelor bune). Dar (niciuna din cele două puteri) nu ne forțează, ci ne lasă libertatea de discernământ și de alegere. De aceea, pentru faptele pe care le-a făcut, împins de satan, omul însuși – iar nu satan – primește pedeapsa, ca unul care a săvârșit răul, nu împins cu forța, ci sfătuit de cugetul său. Tot așa se întâmplă și în legătură cu săvârșirea binelui: harul nu pune pe seama sa binele făcut, ci pe seama omului; îl înconjoară pe acesta cu slavă, ca pe unul care a săvârșit binele. Pentru că harul, așa cum s-a spus, nu leagă, nici nu constrânge voința omului, ci, deși coexistă cu aceasta, el cedează în fața liberului arbitru ca să vadă în ce măsură voința umană înclină spre virtute sau spre rău. De altfel, stă în firea omului să aleagă între bine și rău.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
94
Shares
Previous Post

Evanghelia dregătorului bogat ne dă o soluție de existență

Next Post

Discernământul – darul lui Dumnezeu

Related Posts