Iconomul înțelept
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om bogat care avea un iconom, iar acesta a fost pârât lui că-i risipește avuțiile. Și, chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteală de iconomatul tău, căci nu mai poți să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face, că stăpânul meu ia iconomatul de la mine? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca să mă primească în casele lor când voi fi scos din iconomat. Și chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât ești dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ți zapisul și, șezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât ești dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ți zapisul și scrie optzeci. Și a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înțelepțește. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii. Și Eu vă zic vouă: Faceți-vă vouă prieteni, dăruind din bogăția nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceștia în corturile cele veșnice.”
Drumul către virtute
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XXIII-a (Către tineri), V, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 326-327
„Și pentru că trebuie să ne rânduim prin virtute viața noastră și pentru că virtutea este mult lăudată de poeți, mult lăudată de scriitori, dar mai mult încă de filosofi, trebuie să dăm mai cu seamă atenție scrierilor unor oameni ca aceștia. Nu mic este folosul sădirii în sufletele tinerilor a unei familiarități și obișnuințe cu virtutea, pentru că, datorită frăgezimii vârstei, învățăturile unor astfel de oameni se imprimă adânc și rămân neschimbate pentru totdeauna. Ce oare altceva să presupunem că a avut în vedere Hesiod, când a compus poemele sale, cântate de toți, dacă nu să îndemne pe tineri la virtute? «Drumul care duce la virtute este la început anevoios, greu de străbătut, plin de multă sudoare și durere și cu urcuș. Din pricina asta, nu poate oricine pune piciorul pe el, pentru că merge drept în sus, și nici să ajungă cu ușurință în vârf cel care a pus piciorul pe el. Dar cel ajuns sus poate să vadă că drumul este neted și frumos, că este ușor și lesnicios de mers pe el și mai plăcut decât celălalt drum, care duce la viciu, pe care fiecare îl poate lua îndată, că-i este la îndemână», a spus acest poet. După părerea mea, Hesiod n-a spus cu alt scop aceste cuvinte decât ca să ne îndemne la virtute, să ne sfătuiască să fim buni și să străbatem calea virtuții fără să ne moleșim în fața greutăților înainte de a ajunge la sfârșit. Iar dacă și un alt scriitor a lăudat virtutea la fel cu Hesiod, să primim cuvintele lui, că ne duc la același scop. Am auzit pe un bun interpret al scrierilor poeților spunând că întreaga operă a lui Homer este o laudă a virtuții și că toată poezia lui, în afară de ceea ce este secundar, duce la virtute…”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre scopul cel după Dumnezeu și viețuirea cea după adevăr, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 12, p. 298
„Așadar, cel care voiește să-I predea lui Dumnezeu sufletul și trupul său, potrivit cu legea dreptei credințe, și să-I aducă jertfă curată și nesângeroasă, făcând călăuză a vieții sale credința cea dreaptă pe care ne-o propovăduiesc glasurile Sfinților în întreaga Scriptură, trebuie să pornească pe calea virtuții cu sufletul supus și ascultător, dezlegându-se cu totul de legăturile vieții acesteia și eliberându-se de toată lucrarea celor neînsemnate și deșarte, devenind cu totul doar al lui Dumnezeu prin credință și prin viața sa, știind bine că acolo unde este credință drept-cinstitoare și viață neprihănită, acolo este de față și puterea lui Hristos. Iar acolo unde este puterea lui Hristos, acolo este stârpirea a toată răutatea și a morții care jefuiește viața noastră. Căci [duhurile] cele rele nu au prin ele însele putere să se împotrivească puterii Stăpânului, ci s-au născut din neascultarea poruncilor. Ce a pătimit odinioară cel întâi zidit, îndură acum toți cei care urmează de bunăvoie neascultării aceluia. Iar pe cei care urmează Duhului, având cugetare fără de viclenie, credință întru deplină cunoștință și conștiință fără de pată, puterea Duhului îi curățește, potrivit celui care a zis: Că Evanghelia noastră nu a fost la voi numai în cuvânt, ci și întru putere și întru Duhul Sfânt și în deplină încredințare, după cum știți (I Tesaloniceni 1, 5). Și iar: Întreg duhul vostru și sufletul și trupul să se păzească fără de prihană întru numele Domnului nostru Iisus Hristos (I Tesaloniceni 5, 23), Care a dat prin spălare celor vrednici arvuna nemuririi, așa încât talantul încredințat fiecăruia să aducă, prin lucrarea celor încredințate, bogăția cea nevăzută. Căci mare este, fraților, mare este Sfântul Botez pentru cei care îl primesc cu frică spre dobândirea celor nemateriale. Căci Duhul Cel bogat și îmbelșugat – Care revarsă asupra celor ce-L primesc harul de care s-au umplut Sfinții Apostoli, ce au adus Bisericilor lui Hristos roadele deplinătății Sale – rămâne împreună-locuitor și împreună-lucrător cu cei care Îl primesc în dar cu inimă curată, după măsura credinței fiecăruia dintre cei care se împărtășesc de El.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
