Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om bogat care avea un iconom, iar acesta a fost pârât lui că-i risipește avuțiile. Și, chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteală de iconomatul tău, căci nu mai poți să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face, că stăpânul meu ia iconomatul de la mine? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca să mă primească în casele lor când voi fi scos din iconomat. Și chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât ești dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ți zapisul și, șezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât ești dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ți zapisul și scrie optzeci. Și a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înțelepțește. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii. Și Eu vă zic vouă: Faceți-vă vouă prieteni, dăruind din bogăția nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceștia în corturile cele veșnice.
Milostenia și judecata lui Dumnezeu
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, III-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 454-455
„(…) Dacă însă inima îți rămâne nepocăită, cugetul mândru, dacă nu crezi în veacul ce va să fie, dacă nu te temi de judecată, atunci te îmbrățișează cu judecata. (…) Dumnezeu îi îmbrățișează cu milostenie pe cei ce se pocăiesc, iar pe cei îndărătnici îi îmbrățișează cu judecata. Același lucru îl spune și Isaia lui Dumnezeu: Mila Ta este în balanță (Isaia 28, 17). Căci așază milostenia împreună cu judecata: se măsoară cu balanța, cu numărul și cu greutatea, după vrednicia fiecăruia. De mila Domnului este plin pământul. Aici, mila este despărțită de judecată. Pământul este plin numai de mila Domnului, pentru că judecata este păstrată la vremea hotărâtă. Aici mila este fără judecată, căci Domnul n-a venit să judece lumea, ci să o mântuiască (Ioan 3, 17). Dincolo însă, judecata nu este fără milă, pentru că nu se poate găsi om fără pată, chiar de-ar fi trăit numai o zi după nașterea lui (Iov 14, 4-5). Dacă vezi, așadar, că răutatea se întinde din zi în zi, iar neamul omenesc cel trecător este vrednic de mii și mii de morți pentru atâtea păcate câte face, minunează-te de bogăția bunătății lui Dumnezeu, a îngăduinței Lui și a îndelungii Lui răbdări (Romani 2, 4). Atâta vreme cât suntem pe pământ, avem nevoie de milă. Cei din Ceruri sunt vrednici de fericire, nu de milă. Sau poate că noi suntem numiți (aici) „pământ” din pricina osândei aduse peste noi pentru păcatul strămoșesc, noi, care am auzit de la Dumnezeu: Pământ ești și în pământ vei merge! (Facerea 3, 19), noi, care suntem plini de îndurările lui Dumnezeu: Căci morți fiind prin păcate și prin greșeli, miluindu-ne Dumnezeu, ne-a făcut vii împreună cu Hristos (Efeseni 2, 5).”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 453-454
„Observi ochiul dumnezeiesc, că nu scapă vederii lui nimic din cele mai mici lucruri? Domnul iubește milostenia și judecata; de mila Domnului este plin pământul (Psalmul 32, 5). Dacă judecata lui Dumnezeu ar fi fost numai pentru sine și ne-ar fi răsplătit automat după vrednicia faptelor pe care le-am făcut, ce nădejde ar mai fi? Cine dintre noi toți s-ar putea mântui? Dar așa, Domnul iubește milostenia și dreptatea. Domnul înfățișează milostenia ca stând alături de tronul împărătesc de judecată și așa îl judecă pe fiecare. Căci spune Scriptura: Dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? (Psalmul 129, 3). Deci, nici milostenia nu este fără judecată, și nici judecata fără milostenie. Dumnezeu, înainte de judecată, iubește milostenia; după milostenie, vine la judecată. Acestea sunt unite una cu alta: mila cu judecata. Aceasta pentru ca nu cumva mila, fiind singură, să se îngâmfe, și nici judecata, tot singură, să ducă la deznădejde. Judecătorul vrea să te miluiască și să-ți împărtășească din îndurările Lui. Dacă după păcat te va găsi umilit, cu inima zdrobită, cu lacrimi multe pentru faptele tale rele, dacă te va vedea că le recunoști public, fără să te rușinezi, pe cele ce le-ai făcut în ascuns, că îi rogi pe frați să te ajute să te vindeci, dacă te va vedea că ai ajuns într-adevăr vrednic de miluit, îți dă din belșug milostenia Lui. Dacă însă inima îți rămâne nepocăită, cugetul mândru, dacă nu crezi în veacul ce va să fie, dacă nu te temi de judecată, atunci te îmbrățișează cu judecata. (…) Dumnezeu îi îmbrățișează cu milostenie pe cei ce se pocăiesc, iar pe cei îndărătnici îi îmbrățișează cu judecata. Același lucru îl spune și Isaia lui Dumnezeu: Mila Ta este în balanță (Isaia 28, 17). Căci așază milostenia împreună cu judecata: se măsoară cu balanța, cu numărul și cu greutatea, după vrednicia fiecăruia.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 534
„Hristos este fratele tău și împreună-moștenitor. Fă-L și aici pe pământ împreună-moștenitor. Tot ce-I dai Lui, ție-ți dai! Nu auzi ce spune profetul Isaia: Nu trece cu vederea pe cei din seminția ta (Isaia 58, 7)? Dacă nu trebuie să treci cu vederea pe rudele tale, cu atât mai mult pe Stăpân, Care, în afară că ți-i Stăpân, mai are cu tine și dreptul de înrudire și încă alte drepturi cu mult mai mari. Te-a făcut chiar părtaș la cele ale Lui fără să ia ceva de la tine. El a fost Acela care a pus început acestei nespuse binefaceri. N-ar fi, oare, cea mai mare nechibzuință să nu fii iubitor de oameni când ai primit atâtea daruri, să nu răspunzi cu răsplătiri pentru harul primit, să nu dai cât de cât în locul unor bunătăți mai mari? Hristos te-a făcut moștenitor al Cerurilor; tu însă nu-I dai în schimb nici bunătățile de pe pământ. Hristos S-a împăcat cu tine, deși n-ai făcut nicio faptă bună, ba încă îi mai erai și dușman; tu însă nu-L răsplătești deși ți-i prieten și binefăcător, deși ar trebui să-I mulțumești chiar numai că-ți îngăduie să-I dai ceva, fără să mai socotim Împărăția Cerurilor și toate celelalte bunătăți. Când slugile invită la o masă dată de ei pe stăpânii lor, nu socotesc că fac o favoare stăpânilor lor, ci că o primesc. Între noi și Hristos însă lucrurile stau cu totul altfel. N-a chemat la masă mai întâi sluga pe stăpân, ci stăpânul a chemat mai întâi la masa lui sluga.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
