Evanghelia zilei (Luca 16, 10-15)

Zis-a Domnul: Cel ce este credincios în foarte puțin, și în mult este credincios; și cel ce este nedrept în foarte puțin, și în mult este nedrept. Deci dacă n-ați fost credincioși în bogăția nedreaptă, cine vă va încredința pe cea adevărată? Și dacă în ceea ce este străin nu ați fost credincioși, cine vă va da ceea ce este al vostru? Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. Toate acestea le auzeau și fariseii, care erau iubitori de argint, și-L luau în bătaie de joc. Și El le-a zis: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.”


Bogăția nedreaptă

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 336-337; 341

„Am învățat de la Scriptură că sunt două bogății: una vrednică de năzuit și una vrednică de osândit. E vrednică de năzuit bogăția virtuților, e osândită cea materială și pământească, pentru că cea dintâi e o avuție a sufletului, iar a doua duce la înșelăciunea simțu­rilor. De aceea, Domnul oprește adunarea ei, ca una ce e supusă mâncării viermilor și uneltirii furiilor. Dar ne poruncește să ne sârguim pentru bogăția celor înalte, de care puterea nimicitoare nu se poate atinge. Iar prin vierme și fur, a arătat pe jefuitorul comorilor și sufletului. (…) Voiești să știi cine e cel sărac cu duhul? Cel ce a dat bogăția trupească în schimbul bogăției sufletului, cel ce s-a sărăcit pentru duh, cel ce s-a scuturat ca de o povară de bogăția pământească, încât a ajuns ușor și aerian, e răpit la cele de sus, cum zice Apostolul călătorind împreună cu Domnul în nor (I Tesaloniceni 4, 16).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXI, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 272

„Bogăția, spune Domnul, nu vă vatămă numai pentru că înarmează pe noi împotriva voastră, nici nu­mai pentru că vă întunecă desăvârșit mintea, ci și pentru că vă scoate din robia lui Dumnezeu, făcându-vă prizonieri banilor, fără suflet și vătămându-vă de două ori: o dată pentru că vă face robi banilor, peste care ar trebui să fiți voi stăpâni, și a doua oară pentru că vă scoate din robia lui Dumnezeu, Căruia mai mult decât tuturor ar trebui să-I fiți neapărat robi. După cum atunci când Domnul a vorbit de bogăție (Matei 6, 20), a arătat că este vătămată de două ori: și pentru că este depusă aici, pe pământ, unde o strică moliile și pentru că nu este depusă dincolo, în cer, unde nu poate fi furată, tot astfel și acum arată că pricinuiește o îndoită pagubă sufletească și pentru că ne depărtează de Dumnezeu, și pentru că ne supune lui Mamona.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Apostolul zilei (Coloseni 1, 1-6)

Next Post

Boierii moldoveni, ctitorii veșmântului argintat al Paramythiei

Related Posts
Total
0
Share