Evanghelia zilei (Luca 16, 15-18; 17, 1-4)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Legea și prorocii au fost până la Ioan; de atunci Împărăția lui Dumnezeu se binevestește și fiecare prin stăruință intră în ea. Dar mai lesne este să treacă cerul și pământul decât să cadă o cirtă din Lege. Oricine-și lasă femeia sa și ia pe alta săvârșește adulter; și cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârșește adulter. Și a zis către Ucenicii Săi: Cu neputință este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară și ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceștia mici. Luați aminte la voi înșivă. De-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă-l pe el.”


Vai de cel care smintește!

Sfântul Vasilie cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 22, R. III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 259

„Căci cele necuviincioase și necinstite nu apar în același fel la oamenii de rând și la aceia care ocupă locuri importante. Căci dacă un cetățean sau un oarecare dintre oamenii de rând bate sau este bătut în mod public, scapă vorbe necuviincioase, petrece prin cârciumi și face alte asemenea fapte rușinoase, (acesta) nu va fi băgat în seamă ușor, socotindu-se că cele întâmplate corespund întregului său mod de viață; însă pe cel care a promis o viață perfectă, dacă va neglija și pe cea mai mică dintre îndatoririle sale, toți îl observă și-i impută aceasta ca o rușine, făcându-se ceea ce s-a spus: întorcându-se, să vă sfâșie pe voi (Matei 7, 6).”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 676-677

„Dar cel care va sminti pe unul din aceștia mici, mai de folos i-ar fi să-și atârne o piatră de moară de gât și să se înece în adâncul mării. (Matei 17,6) (…) Dar pentru că oamenii sunt foarte nesimțitori și greoi la minte, iar cuvintele acestea, deși înfrico­șătoare, nu i-ar fi mișcat atâta, Hristos dă ca pildă piatra de moară și înecul. N-a spus: Va fi atârnată o piatră de moară de grumazul lui, ci: mai de folos i-ar fi să-și atârne o piatră de moară, arătând că îl așteaptă o altă pedeapsă mai grozavă decât asta. Dacă pedeapsa aceasta prin înec e de nesuferit, apoi cu mult mai mult cealaltă. Ai văzut cum Domnul a făcut în două chipuri înfricoșătoare amenințarea Sa? Mai întâi o face lesne de priceput, comparând-o cu un exemplu cunoscut nouă; apoi face ca prin grozăvia acestei pedepse să ne gândim la cealaltă pedeapsă, cea de dincolo, cu mult mai mare decât pedeapsa aceasta trupească.” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 346-347

„Aşa şi Tatăl vostru Cel ceresc vă face vouă, dacă nu iertați fiecare fratelui său din inimile voastre păcatele lor (Matei 18, 35). Mare este câştigul pildei, numai dacă voim să fim cu luare aminte. Ce? Putem ierta noi, oare, atâta cât ne iartă Stăpânul? Nu! Şi chiar dacă am voi să facem lucrul acesta, apoi noi iertăm unor robi ca şi noi, pe când noi primim iertarea de la Stăpân! Şi uită-te cât de precise sunt cuvintele Stăpânului! N-a spus atât: «Dacă nu iertați oamenilor greşelile».
– Dar ce?
– Dacă nu iertați fiecare fratelui său din inimile voastre păcatele lor. Uită-te, că vrea ca inima noastră să ajungă liniştită şi potolită, cugetul nostru netulburat şi liber de orice patimă; vrea să arătăm multă bunătate semenilor noştri. Şi în altă parte Îl putem auzi pe Hristos spunând iarăşi: Dacă veți ierta oamenilor greşelile lor, vă va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14). Să nu socotim că facem bine altuia atunci când iertăm cuiva păcatele sau că-i facem aceluia mare har! Nu! Noi suntem cei care ne bucurăm de binefacere şi mult folos ne pricinuieşte nouă fapta aceasta; şi iarăşi, după cum dacă nu-i iertăm pe cei ce ne greşesc, pe aceia cu nimic nu-i putem păgubi, dar nouă înşine ne pregătim mai dinainte osânda de nesuferit a gheenei. De aceea, rogu-vă, socotind toate acestea, să nu căutăm nicicând să ne răzbunăm pe cei care ne supără sau care ne fac în alt chip vreun rău sau care se poartă cu duşmănie față de noi; dimpotrivă, gândindu-ne de câtă binefacere ne suntem nouă înşine pricinuitori dacă iubim pe duşmanii noştri şi câtă îndrăznire dobândim înaintea Stăpânului, dar mai înainte de toate gândindu-ne că împăcarea cu cei cu care suntem certați şterge păcatele noastre, să ne sârguim şi să ne silim să iubim pe duşmanii noştri.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
137
Shares
Previous Post

Apostolul zilei (I Timotei 4, 4-8; 16)

Next Post

Rugăciunea în boală

Related Posts