„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit pe toți. Tot așa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau și zideau, iar în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat din cer foc și pucioasă și i-a nimicit pe toți. La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel care va fi pe acoperișul casei, și lucrurile lui în casă, să nu coboare să le ia; de asemenea, cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi. Aduceți-vă aminte de femeia lui Lot. Cine va căuta să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va face viu. Zic vouă: În noaptea aceea vor fi doi într-un pat; unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat. Două vor măcina împreună; una va fi luată și alta va fi lăsată. Doi vor fi în ogor; unul se va lua și altul se va lăsa. Și răspunzând, Ucenicii I-au zis: Unde, Doamne? Iar El le-a zis: Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna și vulturii.”
Lupta cu păcatul
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXVI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 971
„Dacă diavolul ar lupta împotriva noastră pe față și deschis, victoria noastră ar fi ușoară și lesnicioasă; dar, mai bine spus, dacă suntem cu luare-aminte, chiar ne va fi ușoară, că Dumnezeu ne-a înarmat împotriva fiecăreia din aceste viclenii. Ascultă ce ne sfătuiește Hristos, pentru a ne convinge să nu nesocotim nici cele mai mici păcate! Ne spune: Cel ce zice fratelui său: Nebune, vinovat va fi gheenei (Matei 5, 22) și: Cel ce se uită cu ochi desfrânați, a și săvârșit păcatul desfrânării (Matei 5, 28) și deplânge pe cei ce râd (Luca 6, 25). Pretutindeni stârpește începuturile și semințele păcatelor ne spune că vom da socoteală de orice cuvânt deșert (Matei 12, 36). Pentru aceasta Iov aducea jertfă lui Dumnezeu chiar pentru gândurile copiilor lui (Iov 1, 5).”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 461
„Deci sufletul ce voiește să zboare spre Dumnezeu și să se lipească de Hristos trebuie să alunge de la sine tot păcatul, atât cel care se săvârșește la arătare prin fapte, adică furtul și răpirea, preacurvia și lăcomia, curvia și boala limbii și tot neamul văzut al păcatelor, cât și cel care, zăcând în chip ascuns în suflete și mișcându-se fără să fie văzut de cei dinafară, roade pe om în chip amarnic cu dinții cei mai ascuțiți. Iar aceștia simt: invidia, necredința, relele năravuri, viclenia, pofta celor necuvenite, ura, trufia, slava deșartă și toată ciurda ascunsă a răutății, pe care, la fel cu neamul cel arătat al păcatelor, Scriptura o urăște și de care se scârbește. Căci amândouă sunt înrudite între ele și răsar din aceeași răutate.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
