„Zis-a Domnul: Luați aminte la voi înșivă. Dacă-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l. Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă-l. Și au zis apostolii către Domnul: Sporește-ne credința. Iar Domnul a zis: De ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te și te sădește în mare, și vă va asculta. Care dintre voi, având o slugă la arat sau la păscut turme, îi va zice când se întoarce din țarină: Treci și șezi la masă? Oare nu-i va zice: Pregătește-mi ca să cinez și, încingându-te, slujește-mi până ce voi mânca și voi bea, și după aceea vei mânca și vei bea și tu? Va mulțumi oare slugii că a făcut cele poruncite? Cred că nu. Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi nevrednice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.”
Iertarea începe cu pocăința
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 532
„Hristos le grăiește așa ca să-i atragă și să-i îmboldească; le arată că-i va vindeca dacă se vor întoarce. Ca și cum ar fi spus: Poporul acesta n-a vrut să Mă vadă! Dar Eu sunt îngăduitor cu el! Le voi da, îndată ce Mă vor ruga. Le grăiește așa ca să le arate în ce chip ar putea avea loc o împăcare. Tot astfel și aici, Domnul spune: Ca nu cumva să se întoarcă și să-i vindec. Arată că este cu putință să se întoarcă; că se pot mântui de se vor pocăi; le arată că tot ce face El nu-i spre slava Sa, ci spre mântuirea lor. Dacă Domnul n-ar fi voit să-i asculte și să-i mântuie, ar fi tăcut și nu le-ar fi grăit în pilde. Și le vorbește în pilde tocmai pentru a-i îmboldi spre întoarcere. Că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu (Iezechiel 18, 23). Că păcatul iudeilor nu se datora firii lor, nici necesității și nici unei silnicii din afară, ascultă ce le spune Domnul Apostolilor Săi: Iar ochii voștri sunt fericiți că văd și urechile voastre că aud (Matei 13, 16). Nu vorbește negreșit nici de vederea cu ochii, nici de auzul cu urechile, ci de vederea și auzul cu mintea. Și Apostolii erau tot iudei; născuți și crescuți la fel cu toți ceilalți; cu toate acestea cu nimic nu i-a vătămat profeția lui Isaia, pentru că aveau bine înfiptă în ei rădăcina faptelor bune, adică voința și gândul lor.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
