„Zis-a Domnul pilda aceasta: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de om nu se rușina. Și era în cetatea aceea o văduvă care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate față de potrivnicul meu. Și un timp n-a voit, dar după aceasta, a zis întru sine: Deși de Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez, totuși, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate ca să nu vină mereu să mă supere. Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând.”
Duhovnicul: părinte sau judecător?
Protosinghel Ioanichie Bălan, Pateric Românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 725-727
„Iar despre ascultarea de duhovnic (Cuviosul Paisie de la Sihăstria), a spus:
– Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viața de mănăstire. De duhovnic depinde mântuirea sau osânda fiecărui suflet care îi este încredințat. De el depinde călugăria fraților de mănăstire. Cu dezlegarea lui se împărtășesc și călugării, și mirenii și tot cu dezlegarea și pe garanția lui se hirotonesc candidații la preoție. Mare răspundere are un duhovnic și de aceea el se mântuiește mult mai greu decât un călugăr sau un mirean.
Ca duhovnic al Mănăstirii Sihăstria am avut multe bucurii duhovnicești, dar și ispite și uneori dezamăgiri. Am avut la spovedanie majoritatea Părinților și fraților din obște. Cei mai mulți și mai râvnitori m-au ascultat, au ținut cont de binecuvântare, s-au spovedit sincer și și-au predat sufletul în mâna Starețului și a duhovnicului. Aceștia m-au bucurat cel mai mult. Iar eu i-am primit ca pe copiii mei sufletești, i-am mângâiat, i-am împăcat când erau în ispită și i-am învățat să iubească cel mai mult ascultarea, slujba Bisericii, tăcerea, smerenia și rugăciunea la chilii. Unii dintre frați însă veneau rar la spovedanie, iertau mai greu pe ceilalți, cârteau în ascultare și erau uneori nemulțumiți. Cu aceștia aveam mai mult de lucru. Îmi trebuia mai multă răbdare și meșteșug ca să-i câștig duhovnicește.
Uneori mă duceam eu pe la chiliile lor. Alteori le dădeam canon mai ușor, îi încurajam mai mult și mă rugam pentru ei. Pe unii din ei i-am folosit (ajutat), iar pe alții măcar i-am menținut să nu cadă mai rău și să rămână în mănăstire. Cât am reușit, pe câți am dobândit sau pe câți i-am pierdut, știe numai singur Dumnezeu. Un lucru doar știu: că pentru toți pe care i-am avut la mărturisire și i-am povățuit, voi da socoteală în fața judecății lui Hristos.
(…)Iarăși a zis:
– Dacă cineva se abate de la datoria lui și nu ascultă de sfatul duhovnicului, el singur va răspunde înaintea lui Dumnezeu. Duhovnicul însă este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui și să-l ierte.
(…)Apoi a adăugat:
– Peștele de la cap se strică! spun bătrânii, că cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba și creștinii!”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
