„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia domnie și să se întoarcă. Și, chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către ele: Neguțătoriți cu ele până ce voi veni! Dar cetățenii lui îl urau și au trimis solie în urma lui, zicând: Nu voim ca acesta să domnească peste noi. Și, când s-a întors el, după ce luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea cărora le dăduse banii, ca să știe cine ce a neguțătorit. Și a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece mine. Și i-a zis stăpânul: Bine, slugă bună, fiindcă întru puțin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăți. Și a venit a doua, zicând: Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci mine. Iar el a zis și acesteia: Să ai și tu stăpânire peste cinci cetăți. A venit și cealaltă, zicând: Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o într-un ștergar, că mă temeam de tine, pentru că ești om aspru: iei ce nu ai pus și seceri ce n-ai semănat. Zis-a lui stăpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană. Ai știut că sunt om aspru: iau ce nu am pus și secer ce nu am semănat. De ce nu ai dat argintul meu schimbătorilor de bani? Și eu, venind, l-aș fi luat cu dobândă. Și a zis celor ce stăteau de față: Luați de la el mina și dați-o celui ce are zece mine. Și ei au zis lui: Doamne, acela are zece mine. Zic vouă că oricui are i se va da, iar de la cel ce nu are și ceea ce are i se va lua. Iar pe acei vrăjmași ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceți-i aici și tăiați-i în fața mea. Și, zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim.”
Importanța faptelor bune
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 480
„Căci cel îndrăgit de bucuria de sus rabdă toată osteneala de dragul acesteia, prin care se atrage Duhul*; și, împărtășindu-se de harul Lui, rodește și se bucură cu veselie de lucrarea viei (de rodul ei), pe care a lucrat-o harul Duhului, întru smerita lui cugetare și în împlinirea faptelor**. Se cuvine deci să se rabde ostenelile rugăciunii și ale postului și ale celorlalte fapte, cu multă plăcere, dragoste și nădejde, iar florile și roadele ostenelilor să se creadă că sunt lucrări ale Duhului. Căci dacă socotește cineva că acestea (florile și roadele) și totul trebuie să se pună pe seama ostenelilor, în locul acelor roade nepătate îi odrăslește unuia ca acesta trufia și închipuirea de sine; iar aceste patimi, odrăslind în sufletele celor ușuratici ca o putreziciune, strică și pierd sufletele.”
*Tâlcuirea Părintelui Dumitru Stăniloae: Dar de ce nu se unește Duhul cu orice osteneală? Trebuie să fie de la început o voință de a ajunge la Duhul, sau la simțirea produsă de El, deci o încredere într-o prezență mai acoperită a Duhului (n.s. 49, p. 480).
**Tâlcuirea Părintelui Dumitru Stăniloae: De aci se vede și mai clar că chiar în lucrarea cu osteneală a fost lucrător și Duhul (n.s. 50, p. 480).
Sursa: http://ziarullumina.ro.
