„În vremea aceea, apropiindu-Se Iisus de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea Ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer și slavă întru cei de sus! Dar unii farisei din mulțime au zis către El: Învățătorule, ceartă-ți Ucenicii. Și El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga. Și, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile și te vor face una cu pământul, pe tine și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.”
Lauda adusă lui Dumnezeu
Sfântul Vasilie cel Mare, Cuvânt ascetic (II), Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 202
„Toată viața noastră să fie timp de rugăciune. Dar mai ales, fiindcă trebuie să destindem intensitatea psalmodierii și a îngenuncherilor cu intervale de repaos, să urmăm orele de rugăciuni care au fost rânduite de cei sfinți. Astfel spune marele David: La miezul nopții m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecățile dreptății Tale (Psalmi 118, 62). Pe David, găsim că-l urmau și Pavel și Sila, când, la miezul nopții, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, în temniță (Fapte 16, 25). La fel spune același profet: Seara și dimineața și la amiază (Psalmi 54, 19). Dar și coborârea Sfântului Duh s-a făcut la al treilea ceas din zi, precum cunoaștem din Faptele Apostolilor, când fariseii au luat în derâdere pe Ucenici pentru vorbirea diferită în limbi, iar Petru a spus atunci că nu sunt beți cei care vorbesc limbi (diferite), pentru că este abia al treilea ceas din zi (Fapte 2, 15). Iar ceasul al nouălea ne reamintește de patima Domnului, care a avut loc pentru însăși viața noastră. Dar fiindcă David spune: De șapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecățile dreptății Tale (Psalmi 118, 164), dar timpii arătați de rugăciune nu completează numărul de șapte pentru rugăciuni; de aceea trebuie să despărțim rugăciunea de amiază; o parte a ei să fie înainte de masă și a doua după masă, așa încât și noi să lăudăm pe Dumnezeu pe toată durata zilei.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.