„În vremea aceea, intrând în Templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau și cumpărau în el, zicându-le: Scris este: Casa Mea este casă de rugăciune; dar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și era în fiecare zi în Templu și învăța. Dar arhiereii și cărturarii și fruntașii poporului căutau să-L piardă. Și nu găseau ce să-I facă, pentru că tot poporul se ținea după El, ascultându-L.”
Invidia – propriul dușman
Sfântul Ciprian, Despre gelozie și invidie, IX-XI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 499-500
„Rănile invidiei sunt adânci și ascunse și nu se lecuiesc cu medicamente, căci durerea lor este interioară în suflet. O, tu cel invidios și rău, dă-ți seama cât ești de rău, de dușmănos și de primejdios pentru cei pe care-i urăști. Cel pe care-l urmărești cu invidia ta va putea să fugă și să te evite, dar tu nu poți să fugi de tine însuți. Oriunde vei fi, potrivnicul tău e cu tine, căci porți dușmanul în inimă, ai flagelul în tine, ești legat în cătușe care nu se descuie, ești rob al invidiei și nicio mângâiere nu-ți va alina durerea. A prigoni pe cel ajutat de Harul lui Dumnezeu este perseverare în rău, a urî pe cel fericit este o boală fără leac. De aceea Domnul, prea fericiți frați, gândindu-se la acest pericol, ca nu cumva din invidie cineva să întindă fratelui său lațul morții, când discipolii l-au întrebat care dintre ei este mai mare, el a răspuns: Cine va fi cel mai mic, printre voi toți va fi mare (Luca 9, 48). Prin răspunsul său a retezat orice rivalitate, a scos din rădăcină și a aruncat orice cauză sau prilej în care invidia să-și arate colții. Discipolul lui Hristos n-are voie să fie invidios și rău. La noi nu e permisă lupta pentru a trece înaintea altuia. Umilința ne înalță, căci știm cui să plăcem. De aceea Apostolul Pavel, învățându-ne și sfătuindu-ne ca după ce cu ajutorul luminii lui Hristos am scăpat de întunericul în care ne găseam, să umblăm în faptele și în lucrarea luminii, scrie și zice: A trecut noaptea și s-a apropiat ziua. Să lepădăm, așadar, uneltele întunericului și să ne îmbrăcăm în armele luminii. Ca în timpul zilei cu cuviință să umblăm nu în ospețe și beții, nu în pofte și nerușinări, nu în scandaluri și pizmă (Romani 13, 12-13). Dacă s-a retras din inima ta întunericul, dacă noaptea s-a împrăștiat, dacă funinginea a fost ștearsă, dacă strălucirea zilei și-a luminat simțirea, dacă ai început să fii om al luminii, săvârșește cele ce sunt ale lui Hristos, fiindcă el este lumina și ziua. De ce să te prăbușești în întunecimile invidiei, de ce să te acoperi cu norul răutății, de ce cu orbirea pizmei să stingi orice lumină a păcii și a dragostei, de ce să te întorci la diavolul după ce te-ai despărțit de el, de ce să fii asemenea lui Cain? Căci despre faptul că este împins la omucidere cel ce pizmuiește, și-și urăște fratele, vorbește Apostolul Ioan într-o epistolă a sa zicând: Cine-și urăște fratele este un ucigaș (I Ioan 3, 15).”
Sursa: http://ziarullumina.ro
