„În vremea aceea, intrând în Templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau și cumpărau în el, zicându-le: Scris este: Casa Mea este casă de rugăciune; dar voi ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și era în fiecare zi în Templu și învăța. Dar arhiereii și cărturarii și fruntașii poporului căutau să-L piardă. Și nu găseau ce să-I facă, pentru că tot poporul se ținea după El, ascultându-L.”
Invidia se răsfrânge asupra celui care invidiază
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLVI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 22, p. 144
„Așa e răutatea patimii acesteia! Rănește mai întâi pe cel care o naște. Și după cum viermele născut de lemn mănâncă mai întâi lemnul care l-a născut, tot așa și invidia strică mai întâi sufletul celui care a născut-o și aduce peste cel invidiat cu totul altceva decât dorește. Nu mi te uita, iubite, ce se întâmplă celor invidiați la început, ci privește sfârșitul. Gândește-te că răutatea celor ce invidiază aduce mai mare strălucire celor invidiați. Cei invidiați atrag pe Dumnezeu în ajutor și se bucură de harul Cel de sus, iar invidiosul, lipsit de acest har, cade ușor în mâna tuturora și, înainte de a fi biruit de dușmani, e biruit de propria lui patimă, pentru că, mâncat ca de niște fălci nevăzute, ajunge, ca să spun așa, de se îneacă.
Cunoscând, dar, acestea, să fugim, vă rog, de vătămarea acestei patimi, să o izgonim cu toată puterea din sufletul nostru. Este mai pierzătoare decât toate patimile; ne vatămă însăși mântuirea noastră. Diavolul este izvoditorul ei. De aceea și un înțelept spunea: Iar prin invidia diavolului a intrat moartea în lume (Înțelepciunea lui Solomon 2, 24).
– Ce înseamnă: Iar prin pizma diavolului a intrat moartea în lume?
– Când fiara aceasta vicleană a văzut că cel întâi-zidit ajunge nemuritor, prin răutatea lui l-a făcut să calce porunca, iar prin călcarea poruncii l-a făcut să atragă asupra lui pedeapsa cu moartea. Invidia, deci, a lucrat înșelăciunea, înșelăciunea neascultarea, iar neascultarea moartea.
(…) Ai văzut cât de mare e vătămarea acestei patimi? A făcut ca cel cinstit cu nemurirea să ajungă supus morții. Dușmanul mântuirii noastre, deci, împins de invidie, a meșteșugit ca cel întâi-zidit, care era nemuritor, să fie osândit la moarte; dar Stăpânul cel purtător de grijă și iubitor de oameni, prin moartea Sa, ne-a dăruit iarăși nemurirea și am dobândit bunătăți mai mari decât am pierdut. Diavolul ne-a izgonit din Rai, dar Stăpânul ne-a urcat la cer, diavolul a făcut să fim osândiți la moarte, dar Stăpânul ne-a dăruit nemurirea; diavolul ne-a lipsit de desfătarea paradisului, dar Stăpânul ne-a pregătit Împărăția Cerurilor. Ai văzut că iscusința Stăpânului a întors împotriva capului diavolului armele făurite de invidia lui împotriva mântuirii noastre? Nu numai că ne-a învrednicit de mai mari bunătăți, dar ni l-a dat și pe diavol în mâinile noastre, spunându-ne: Iată v-am dat vouă putere să călcați peste șerpi și peste scorpii (Luca 10, 19)”.
Sursa: http://ziarullumina.ro
